Realizare remarcabilă a savanţilor: teoria relativităţii generale a lui Einstein a trecut un test crucial

12 08. 2017, 00:05

Astronomii au observat cea mai apropiată gaură neagră supermasivă de Pământ, aflată la 26.000 de ani lumină de centrul galaxiei Calea Lactee şi care este de patru milioane de ori mai masivă decât Soarele. Acest gigant este înconjurat de o aglomerare de stele care se deplasează în câmpul gravitaţional al găurii negre. Din aceste cauze, apropierea şi existenţa multor stele este locul ideal pentru găsirea dovezilor empirice a teoriei relativităţii generale a lui Einstein, scrie Futurism.

Astronomii au folosit o nouă abordare de analizare a datelor observaţionale, comparând orbitele stelelor măsurate cu cele prezise atât de gravitaţia newtoniană, cât şi de relativitatea generală.

Astfel, echipa a observat unele indicii ale schimbării de traiectorie în S2, una dintre stele. Schimbările sunt mici, doar o şesime dintr-un grad în orientarea orbitei şi câteva procente în forma orbitei, dar aceste schimbări sunt consecvente cu efectele relativităţii generale prezise. Este prima dată când efectele relativităţii au fost măsurate în stelele care orbitează o gaură neagră supermasivă.

Mai mult decât atât, descoperirea poate crea un precedent. În 2018, intrumentul GRAVITY, instalat pe VLT, va putea măsura orbita lui S2 atunci când trece foarte aproape de gaura neagră. Nu doar că se vor scoate la iveală efectele relativităţii cu o claritate mai mare, ci este posibil să fie detectate deviaţii de la relativitatea generală.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Ce este Teoria Relativităţii?

Teoria relativităţii generale confirmată din nou: astronomii au surprins fenomenul ,,inelul lui Einstein” şi în cazul stelelor aflate în afara sistemului solar. ,,Einstein ar fi mândru”

A greşit Einstein? O forţă bizară care guvernează universul nostru poate fi găsită în centrul galaxiei noastre

Ce se întâmplă cu un corp când se apropie de o gaură neagră? Un studiu confirmă existenţa unui element care a rămas până acum o enigmă. Einstein a avut dreptate