Home » Știință » Hyperloop One a trecut cu succes un al doilea test şi a atins o viteză de peste 300 km/h. Imagini VIDEO în premieră din timpul testului

Hyperloop One a trecut cu succes un al doilea test şi a atins o viteză de peste 300 km/h. Imagini VIDEO în premieră din timpul testului

Publicat: 04.08.2017
Experţii au testat tehnologia lui Hyperloop One în cadrul altei examinări, unde a reuşit să atingă viteza de 308 km/h - mult mai mare decât în testul anterior.

Rezultatele lui Hyperloop One devin din ce în ce mai impresionante, atingând în acest proces viteze tot mai mari, arătându-ne de ce este într-adevăr capabilă această tehnologie. În timpul ultimei evaluări, vehiculul a atins viteza de 308 km/h în tubul companiei lung de 500 de metri din Nevada, apoi a reuşit să se oprească graţios, scrie Futurism.

Este o îmbunătăţire remarcabilă de la primul test al companiei de la începutul acestei veri. Acum a atins o viteză de 2,7 ori mai mare şi a avut de 3,5 ori mai mulţi cai putere.

Shervin Pishevar, co-fondator al Hyperloop One, a precizat că „am făcut ca Hyperloop să funcţioneze. Acesta este începutul comercializării tehnologiei. Suntem în tratative cu guvernele din jurul lumii”.

Compania doreşte să construiască un astfel de sistem de transport atât în Statele Unite, cât şi în Europa, realizând studii de fezabilitate în Finlanda, Rusia, Olanda, Suedia, Elveţia, Emiratele Arabe Unite şi în Marea Britanie.

În ciuda acestor succese, există încă o sumedenie de dificultăţi care trebuie depăşite înainte de a deveni cu adevărat sistemul de transport al viitorului, de la chestiuni de siguranţă la suportul legislativ necesar construirii unui astfel de sistem.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Europa ţinteşte spre transportul viitorului: un hyperloop va lega Amsterdam de Paris în 2021 – VIDEO

Hyperloop One a finalizat primele teste ale întregului sistem

Primele imagini cu sistemul de transport al viitorului, Hyperloop

Elon Musk a primit aprobare pentru un tunel Hyperloop între New York şi Washington „Distanţa va fi parcursă în 29 de minute”

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...