Home » Știință » Elon Musk a primit aprobare pentru un tunel Hyperloop între New York şi Washington „Distanţa va fi parcursă în 29 de minute”

Elon Musk a primit aprobare pentru un tunel Hyperloop între New York şi Washington „Distanţa va fi parcursă în 29 de minute”

Elon Musk  a primit aprobare pentru un tunel Hyperloop între New York şi Washington „Distanţa va fi parcursă în 29 de minute”
Publicat: 24.07.2017
Inventatorul şi omul de afaceri Elon Musk, directorul companiilor SpaceX, Tesla şi Boring, a anunţat joi după-amiază că a primit aprobarea de a construi un tunel feroviar de viteză foarte mare (Hyperloop) între oraşele americane Washington DC şi New York.
„Tocmai am primit aprobarea guvernamentală verbală pentru compania Boring în scopul construirii unui tronson subteran Hyperloop pe ruta New York – Philadelphia – Baltimore – Washington DC. Distanţa New York-Washington DC va fi parcursă în 29 de minute”, a transmis Elon Musk prin Twitter joi după-amiază, potrivit NBC News.
 
„În centrul fiecărui oraş vor fi zeci sau mai multe ascensoare de acces”, a adăugat Elon Musk.
 
Elon Musk nu a precizat din partea cărei autorităţi a primit aprobarea pentru acest proiect inedit. Departamentul Transporturilor şi Preşedinţia SUA nu au transmis deocamdată niciun comunicat pe această temă.
 
Compania Boring este specializată în construirea de tuneluri pentru reţele de transport de mare viteză. Proiectul Hyperloop constă în construirea unor tuneluri vidate destinate trenurilor cu levitaţie magnetică. Un tren care ar întâmpina o forţă redusă de frecare ar putea circula cu viteze cuprinse între 950 şi 1.200 de km/h.
 
În mai, Elon Musk a descris detaliat planul altui proiect – o reţea de tuneluri subterane pentru fluidizarea traficului rutier
 
În luna mai, inventatorul şi omul de afaceri Elon Musk a făcut, într-o conferinţă a organizaţiei media TED, o prezentare detaliată a proiectului reţelei tridimensionale de tuneluri subterane, soluţia lui pentru fluidizarea traficului rutier. Planul inginerului Elon Musk este de a construi o reţea tridimensională de tuneluri subterane, cu zeci de niveluri în funcţie de direcţie. 
 
Citeşte continuarea pe Mediafax.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase