Atunci când simţi că toată lumea se prăbuşeşte în jurul tău şi nu mai ai putere pentru nimic. Ce se întâmplă în cazul depresiei şi ce se poate face

14 07. 2017, 10:00
Depresia este diferită în intensitate sau în perioada de timp resimţită, astfel că putem distinge depresii uşoare sau severe şi episoade depresive sau dispoziţii depresive. Un lucru important de menţionat este faptul că depresia poate fi împărţită în două categorii diferite: depresia anaclitică şi depresia introiectivă. 

În cazul depresiei introiective, persoana simte că este rea, iar răutatea ei este prea puternică pentru a o gestiona. Precum are şi numele, în cazul depresiei introiective, persoana introiectează diferite persoane din copilărie care i-au transmis semnele cum că ea este rea, adică le păstrează în psihicul său chiar şi în absenţa lor. 

Depresia anaclitică este acel tip de depresie în care persoana în cauză se simte goală, fără ţel. Ei sunt cei care se întreabă de ce trăiesc sau ce rost mai are viaţa şi se simt goi şi incompleţi.
 
Numită „demonul amiezii” sau „boala oamenilor bogaţi”, depresia reprezintă o problemă foarte serioasă, dar care a devenit mai populară în urmă cu nu foarte mult timp. Motivul acestei popularităţi se poate explica prin piramida nevoilor lui Maslow, sau mai scurt prin faptul că oamenii sunt preocupaţi prima dată de nevoile de bază (hrană, securitate, adăpost etc.) şi apoi de altele.
 
Persoanele din trecut nu resimţeau depresia pentru că pe de-o parte nu acordau atenţie gândirii şi pe de altă parte abia dacă îşi rezolvau nevoile primare. 
 
Ambele tipuri de depresii (precum toate patologiile) sunt determinate de comportamente greşite ce au fost abordate în copilărie de către părinţi. Pe parcursul vieţii, în funcţie de tăria fiecăruia, odată ce întâlnim diverse obstacole, putem cade pradă depresiei şi putem ieşi singuri din ea atâta timp cât problema nu este una gravă. 
 
În multe cazuri, persoana depresivă se simte neajutorată şi intră într-un cerc vicios din care nu mai reuşeşte să mai iasă, de aceea se recomandă să urmaţi o terapie.
 
Tiberiu Seeberger
Psihoterapeut psihanalist în formare
0761517763