Premieră în astronomie: astronomii au descoperit o pereche de găuri negre supermasive

29 06. 2017, 09:17

Cele două găuri negre, care împreună au o masă de 15 miliarde de ori mai mare ca Soarele, sunt separate de doar circa 24 ani lumină, o distanţă extrem de mică pentru un astfel de sistem, scrie Science Daily.

Greg Taylor, cercetător în cadrul acestui studiu, precizează că „aceasta este prima pereche de găuri negre care sunt văzute ca obiecte distincte şi care se deplasează una în jurul celeilalte, astfel este primul caz de găuri negre vizual binare”.

Găurile negre supermasive, care sunt de milioane sau de miliarde de ori mai masive decât Soarele, se găsesc în centrul galaxiilor. Prezenţa unei perechi de astfel de găuri negre indică faptul că această galaxie este formată din două galaxii combinate. Într-un astfel de caz, cele două găuri negre se vor întâlni, iar evenimentul va cauza producerea unor unde gravitaţionale prin univers.

Galaxia este una eliptică, numită 0402+379, după locaţia pe cer. A fost prima dată observată în 1995. În studiul recent, publicat în Astrophysical Journal, cercetătorii au încorporat observaţiile VLBA din 2009 şi 2015, alături de reanalizarea observaţiilor mai vechi ale aceluiaşi VLBA din anii 2003 şi 2005. Aşadar, astronomii au confirmat că această galaxie are doi centimetri, adică două găuri negre care gravitează una în jurul celeilalte.

Estimările indică faptul că obiectele cosmice completează o singură orbită în 30.000 de ani.

De asemenea, studiul este important pentru astronomie şi pentru astrofizică. Conform lui Taylor, „perechea de găuri negre ne oferă prima oportunitate de a studia modul în care interacţionează astfel de sisteme”.

VLBA este parte din Long Baseline Observatory şi este un sistem care foloseşte 10 antene parabolice de 240 de tone fiecare, distribuite din Hawaii până în St. Croiz din Caraibe.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Ce există în interiorul unei găuri negre. ”Sunt mult mai frumoase şi mai complexe faţă de ceea ce se credea până acum”

Astronomii au identificat o gaură neagră atât de flămândă încât forţează legile fizicii – VIDEO

Trăim în interiorul unei uriaşe găuri negre? Teoria surprinzătoare a unui fizician

Oamenii de ştiinţă au descoperit găuri negre care cântăresc cât 40 de miliarde de sori