Fizicienii au creat o lumină de un miliard de ori mai puternică decât soarele nostru şi care are potenţialul de a revoluţiona ştiinţa
De asemenea, studiul are implicaţii pentru un nou tip de dispozitiv de raze X, confirmând şi unele teorii cu privire la electrodinamică, scrie Science Alert.
Donald Umstadter, conducătorul acestui proiect, susţine că „de-a lungul timpului au existat multe teorii care nu au fost testate până acum în laborator, pentru că nu a existat o sursă de lumină suficient de puternică pentru a realiza experimentele”. Acesta mai adaugă şi că „am confirmat unele dintre aceste predicţii”.
Fizicienii de la Universitatea Nebrasca-Linoln au utilizat lasrul DIOCLES, unul dintre cele mai puternice lasere din Statele Unite, pentru a crea această lumină foarte puternică.
Echipa a „împuşcat” cu laserul către electronii suspendaţi de heliu pentru a vedea cum fotonii se răspândesc din electroni de fiecare dacă când aceştia sunt bombardaţi cu fotoni.
În condiţii normale, un singur foton se reflectă dintr-un singur electron, dar cercetătorii au reuşit să reflecte 1.000 de fotoni dintr-un electron.
De asemenea, studiul ajută şi la înţelegerea comportamentului bizar al particulelor şi electronilor care vor ajuta cercetătorii să înţeleagă mai bine teoriile care stau la baza fizicii.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Cercetătorii au creat primul laser cu lumina albă
Cele mai puternice lasere din lume au fost aprobate de UE. Unul este în România!