Atacurile de panică. Ce le produce şi ce se poate face?

 

Acestea pot include transpiraţii, palpitaţii, tremurat, teamă de moarte, teamă de nebunie, greaţă, sentimentul de irealitate şi se poate ajunge foarte uşor la starea de leşin.

Un lucru bine de ştiut este faptul că dacă simţiţi un atac de panică înseamnă că psihicul vă consideră într-o situaţie în care viaţa vă este ameninţată, pusă în pericol de către un inamic invizibil.

Aşa cum ştim mulţi dintre noi, toate problemele pe care le avem în acest moment au punctul de origine în copilărie, în mod special în primii ani de viaţă. Atunci, în acea perioadă noi nu avem o percepţie clară asupra vieţii noastre sau asupra celor ce se întâmplă în jur şi credem că tot ce zboară se mănâncă. În acest context, deja existente, ne complică peisajul, fantasmele şi sentimentul de omnipotenţă. 

 

Pentru a clarifica situaţia, prin fantasme se înţelege totalitatea scenariile mentale, imaginare, conştiente, preconştiente sau inconştiente pe care le are un om, ce antrenează mai multe persoane şi care reprezintă mai clar sau mai ascuns dorinţe ale acestuia.

 

Pe de altă parte, sentimentul de omnipotenţă este acel sentiment aproape magic pe care îl are copilul la vârste mici când consideră că are puterea de a face orice şi care antrenează odată cu el şi legea talionului (ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte).

 

Pe fondul omnipotenţei copilului, fantasmele trăite de el par a fi foarte posibile, foarte reale şi astfel antrenează legea talionului.

Precum spuneam şi în definiţia atacului de panică, definiţie enunţată la începutul articolului, psihicul vă consideră într-o situaţie în care însăşi viaţa vă este ameninţată şi se apără împotriva unui pericol real. Acest lucru se datorează faptului că în trecut, în copilărie (cel mai probabil la vârsta de 1-2-3-4 ani), chiar aţi simţit un pericol real împotriva căruia v-aţi apărat astfel, dar acea situaţie conflictuală a rămas nerezolvată şi a fost dată uitării (procesul numit refulare).

 

Acum, dat fiind faptul că întâlniţi o situaţie anume, prin asocierea elementelor prezente în situaţia dată cu elementele din situaţia din trecut, se reactivează acel conflict nerezolvat şi astfel psihicul doreşte să se apere. 

 

Astfel apar atacurile de panică. Ele sunt un semnal de alarmă: Atenţie ! Pericol !

 

Cazul Viorel

 

Micuţul Viorel avea 2 ani. Era la acea vârstă în care îşi dorea pe de-o parte să exploreze din ce în ce mai mult, punea multe întrebări, era foarte curios şi, totodată, îşi dorea protecţia mamei, fiindu-i pe de altă parte dor de vremurile trecute când era ţinut mai tot timpul în braţe de către mamă şi alăptat.

 

Datorită informaţiilor acumulate, a descoperit că el are doi părinţi, o mamă şi un tată, ce se află în relaţie unul cu celălalt şi care nu îi pot satisface permanent toate nevoile egocentrice ale sale. Aflat în perioada complexului lui Oedip (la debut după unii autori şi la mijloc după alţii), el fantasmează că va avea în viitor o relaţie de iubire cu mama la fel cum a avut şi înainte, în care va fi cel mai fericit şi îi vor fi satisfăcute toate nevoile……dar există o singură problemă: mama are deja un partener.

 

Datorită gândurilor omnipotente, el doreşte dispariţia tatălui, fapt ce l-ar aduce mai aproape de împlinirea fantasmei. Aici intervine legea talionului şi, conform acesteia, dacă facem un rău vom fi pedepsiţi cu acelaşi rău. Dorindu-şi dispariţia tatălui, el se temea că şi tatăl îi va dori dispariţia lui şi, cu toată omnipotenţa, el nu putea nega faptul că tatăl era mult mai puternic. Astfel a apărut atacul de panică: „Părinţii ştiu totul! Asta înseamnă că şi tatăl ştie ceea ce simt eu pentru el şi vrea să mă pedepsească!”. 

 

Acum, împlinind vârsta de 22 de ani, Viorel acuză atacuri de panică fără vreo motivaţie evidentă, iar acestea apar atunci când el se află în compania partenerei sale şi în apropierea lor se află o persoană de sex masculin, pe care el o percepe ca fiind mai puternică. Ajuns la psihoterapeut, a ieşit la iveală faptul că, în mod inconştient, Viorel asociază puterea şi masculinitatea de care dă dovadă persoana de lângă ei cu cele ale persoanei paterne, astfel deschizându-se o rană veche ce nu s-a închis niciodată.

 

Tiberiu Seeberger, psihoterapeut psihanalist în formare

0761517763