Un studiu scoate la iveală că insomnia nu este doar o condiţie psihologică, ci are şi o cauză genetică

17 06. 2017, 18:30

Mai mult decât atât, studiul arată că insomnia nu este, aşa cum s-a crezut până acum, o condiţie pur psihologică, notează Science Daily.

Pentru acest studiu, cercetătorii au folosit 113.006 de indivizi, la care au descoperit cele şapte gene ale insomniei. Aceste gene joacă un rol în regularea transcripţiei, procesul prin care ADN-ul este citit pentru a se face o copie ARN şi prin eliberarea moleculelor de către celule pentru a comunica cu mediul lor. Una dintre genele identificate, MEIS1, a fost asociată cu alte două condiţii de tulburare a somnului.

De asemenea, cercetătorii au găsit o puternică asociere cu alte trăsături, precum anxietatea şi depresia. Anke Hammerschlag (PhD la Vrije Universiteit din Amsterdam), autorul studiului, a precizat că „este o descoperire interesantă, pentru că aceste caracteristici tind să meargă mână în mână cu insomnia. Ştim acum că acest lucru se datorează bazei genetice comune”.

Cercetătorii au mai descoperit şi că există diferenţe între bărbaţi şi femei. Danielle Posthuma, unul dintre cercetători, a precizat că „am găsit de asemenea diferenţe între bărbaţi şi femei în termeni de ocurenţă: 33% dintre femeile chestionate sufereau de insomnie, în timp ce doar 24% dintre bărbaţi avea această condiţie”.

Insomnia este probabil cea mai comună afecţiune. Chiar şi după tratament, lipsa somnului rămâne o problemă pentru mulţi. Cu ajutorul noii descoperiri, se pot dezvălui mecanismele acestei condiţii, ducând la o altă abordare a insomniei.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cum să scapi de insomnie. 15 sfaturi pentru un somn odihnitor

10 alimente care nu te lasă să dormi noaptea

Suferi de insomnie? Iată cum poţi să adormi – metoda descoperită de 10 studii efectuate pe 3 continente

Adio insomnie! Cercetătorii au descoperit „comutatorul” care induce starea de somn