Dung Le, oncolog la Johns Hopkins Nloomberg-Kimmel Institute, care a condus acest proiect, a precizat că „rezultatele studiului nostru pot duce la un nou tratament standard care include testarea deficienţei imunitare pentru a ajuta identificarea unui grup mai larg de pacienţi care nu au răspuns la alte terapii şi care pot beneficia de imunoterapie”, scrie Science Daily.
Defectele de reparare, sau mismatch repair (MMR), sunt parte dintr-un sistem care ajută celulele să recunoască şi să corecteze greşelile în timpul replicării ADN-ului. Dacă acest sistem nu funcţionează, replicarea se poate face defectuos, fără ca organismul să înregistreze aceste greşeli.
În urma tratamentului cu pembrolizumab, la 46 dintre cei 86 de pacienţi tumorile au scăzut cu cel puţin 30% în primele 12 luni şi jumătate. La 18 dintre cei 46, tumorile au dispărut complet.
În general, pe parcursul celor trei ani, 66 din 86 (77%) au răspuns într-un anume fel la tratament, de la o scădere cu cel puţin 30% în diametru a tumorii la dispariţia completă a bolii.
Rata de supravieţuire şi efectul, în general, al tratamentului nu a putut fi exprimat, fiind nevoie de trecerea unei perioade mai îndelungate.
Drew Pardoll, director la Johns Hopkins Bloomberg~Kimmel Institute şi co-autor al acestui studiu, a precizat că „speranţa este că alte medicamente pentru imunoterapie pot fi aliniate cu factorii genetici şi pot duce la o creştere a ratei succesului”.
De asemenea, cercetătorii au efectuat biopsii asupra tumorilor reziduale la 20 de pacienţi. În 12 dintre acestea, nu au găsit celule canceroase, doar ţesut în plus şi mucus, aceşti pacienţi supravieţuind mai mult fără progresia cancerului (25, 9 luni), comparativ cu ceilalţi opt care au avut celule canceroase reziduale în biopsii (2,9 luni).
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Împăratul tuturor bolilor: scurtă istorie a cancerului
Mituri despre cancer care nu ajută pacienţii diagnosticaţi cu această maladie