Home » Știință » Un studiu afirmă că depresia severă ar putea fi tratabilă cu ajutorul unui drog

Un studiu afirmă că depresia severă ar putea fi tratabilă cu ajutorul unui drog

Un studiu afirmă că depresia severă ar putea fi tratabilă cu ajutorul unui drog
Publicat: 05.06.2017
Mii de oameni care suferă de depresie severă ar putea avea o şansă la vindecare dacă tratamentul de experimentare pe bază de ketamină ar fi disponibil la scară largă, susţin experţii din domeniu.

„Avem nevoie de investiţii mai mari pentru a putea folosi acest drog la o scară mai largă în experimentele medicale, întrucât credem că are potenţial să se transforme într-un remediu esenţial pentru tratarea cazurilor urgente”, a arătat Michael Bloomfield, psihiatru şi lector la UCL, potrivit The Guardian.

„Interesul este ridicat, la fel şi entuziasmul din domeniu pentru potenţialele efecte terapeutice pe care ketamina le poate avea în tratarea depresiei severe. În timp ce drogul a fost utilizat de decenii pe post de anestezic, teoria ştiinţifică potrivit căria ar putea fi utilizată în tratamentul pentru depresie severă abia a pornit în acest secol”, a afirmat Michael Bloomfield, psihiatru şi lector la UCL, scrie Gândul.

Drogul a fost revendicat de medici şi psihiatri drept un real potenţial remediu în tratarea celor care suferă de depresie severă şi care sunt rezistenţi la medicamentaţie şi au un comportament suicidal. În acest sens, medicii susţin că ar fi necesară înfiinţarea mai multor centre şi derularea de experimente pentru a explora potenţialul drogului, sub atentă monitorizare.

„Trebuie să continuăm să adunăm probe asupra beneficiilor şi dezavantajelor tratamentului cu ketamină, care, în cele din urmă, ar putea furniza beneficii însemnate pacienţilor”, a declarat un alt expert, profesorul Allan Young, de la Royal College of Psychiatrists.

În aceeaşi linie s-a poziţionat şi doctorul James Stone, lector la King’s College London, potrivit căruia studiile, de până acum, au arătat că acest drog reduce gândurile suicidale, iar primele efecte se văd în mai puţin de o oră.

„Deşi cercetarea, în această arie, mai are mult de parcurs, avem de-a face cu unul dintre cele mai interesante aspecte ale acestui drog, cu un profil unic antidepresiv”, a susţinut James Stone.

Potrivit estimărilor oficiale, 3% din populaţia Marii Britanii, respectiv 2 milioane de persoane, suferă de despresie, iar 158.000 sunt rezistenţi la tratamentul medicamentos.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Ketamina ar putea fi aprobată ca tratament contra depresiei. VIDEO

Descoperire neaşteptată: cel mai mare succes în lupta cu depresia, obţinut graţie unui drog!

Ketamina, remediu împotriva depresiei?

6 droguri care ar putea aduce beneficii surprinzătoare sănătăţii umane

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Gândul Media Network, grupul de presă numărul unu din România!
Gândul Media Network, grupul de presă numărul unu din România!
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul lui medical
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul ...
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori