Descoperire remarcabilă: o bacterie din vagin neutralizează efectul tratamentului împotriva HIV la femei
Anual, mai mult de un milion de femei sunt infectate cu acest virus, care reprezintă o îngrijorare majoră, întrucât HIV se poate transmite de la mamă la copil în timpul sarcinii, la momentul naşterii sau în timpul alăptării, scrie Science Alert.
Autorul acestui studiu, Nichole Klatt, de la Universitatea din Washington, a precizat: „consider că se va schimba modul în care abordăm studiile de prevenire a virusului autoimun la femei”.
Medicamentul în cauză, tenofovir, este des folosit pentru a combate răspândirea HIV şi funcţionează prin inhibarea procesului care permite virusului să se înmulţească. Deşi medicamentul protejează în mod eficient bărbaţii împotriva HIV, la femei nu există aceleaşi rezultate.
În Africa, medicamentul sub formă de gel se aplică direct în vagin.
De asemenea, alte studii au arătat că vaginul conţine o bacterie care protejează împotriva infecţiei cu HIV sau a altor boli cu transmitere sexuală.
Pentru a testa posibilele efecte negative ale bacteriei asupra tenofovirului, Klatt şi colegii săi au colectat bacterii vaginale de la 688 femei din Africa de Sud.
Echipa a observat că erau două tipuri majore de bacterie prezente: unul conţinea Lactobacillus, iar celălalt conţinea bacteria Gardnerella vaginalis.
În cazul primei bacterii menţionate, s-a descoperit că medicamentul avea o eficienţă de 61%, în timp ce în cazul G. vaginalis, rata cu care infecţia s-a redus era de doar 18%.
Analizele ulterioare au demonstrat că G. vaginalis putea metaboliza şi dezintegra compusul activ al medicamentului, făcându-l inutil în lupta împotriva răspândirii HIV.
Savanţii speră ca rezultatele vor fi de ajutor pentru a alege cea mai bună metodă de administrare a medicamentelor, bazată pe bacteriile prezente în vaginul pacientei.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
După zeci de ani de căutări a fost identificată originea virusului HIV
Vaccinul împotriva virusului HIV va trece în a doua fază de testare