Cercetătorii au descoperit un lucru uimitor despre ficat: creşte şi scade mult pe parcursul unei zile. Din această cauză, odihna nu trebuie neglijată în niciun fel
Un studiu din mai 2017 a descoperit o altă trăsătură a organului: creşte în timpul zilei şi descreşte în timpul nopţii, ceea ce în contextul funcţiei acestuia are mult sens, scrie Curiosity.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Geneva au publicat un studiu în revista Cell care confirmă faptul că ficatul este mai puternic decât s-a crezut anterior. Aceştia au studiat ficatul şoarecilor şi au observat că acesta îşi dubla volumul în timpul perioadei de veghe (care la şoareci este noaptea) şi se micşora în timpul orelor de odihnă.
Acest lucru se întâmplă datorită variaţiei numărului de ribozomi (organite care produc proteinele necesare pentru diverse funcţii ale ficatului). Aşadar, nu numai că ficatul creşte în volum, ci funcţionează chiar mai bine când este mare.
De asemenea, când cercetătorii au forţat şoarecii să doarmă în timpul noţii şi să fie treji ziua, fluctuaţia volumului ficatului s-a oprit, astfel ficatul este sincronizat cu ritmul circadian.
Având în vedere numeroasele asemănări, este lesne de crezut că acest proces are loc şi în cazul oamenilor. Aşadar, obiceiurile şi ritmul de odihnă al unui om are efecte directe asupra funcţionării ficatului, iar prin extensie, a funcţionării întregului organism. Acest studiu se adaugă listei lungi a motivelor pentru care odihna este extrem de importantă.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole.
Alimentul care este mai nociv pentru ficat decât alcoolul. Ce trebuie să faci ca să eviţi problemele
Mitul detoxifierii – care este realitatea ştiinţifică din spatele curelor şi dietelor „detox”?
Minunile celulelor stem: oamenii de ştiinţă au creat un „ficat sintetic”