Un nou studiu schimbă RADICAL percepţia despre poluarea cu plumb. Activitatea umană este mai NOCIVĂ decât s-a crezut
Această descoperire vine contrar opiniei general acceptate că există un nivel natural şi detectabil de plumb în atmosferă, fără să fie generat de activitatea umană, scrie Science Alert.
Atunci când Moartea Neagră (aşa cum mai este denumită pandemia din Evul Mediu) a lovit continentul a dus la vremuri extrem de grele pentru societate, oprind industriile acelei perioade.
Conform istoricului Alexander More, de la Universitatea Harvard, una dintre aceste industrii a fost cea metalurgică. În urma analizelor din Alpii elveţieni, echipa lui More a găsit doar un caz în ultimii 2.000 de ani în care plumbul atmosferic a scăzut la niveluri neglijabile, anume între anii 1349 şi 1353, chiar perioada în care Moartea Neagră a dus la colapsul industriei.
More a precizat că „atunci când am văzut amploarea declinului nivelului de plumb, şi l-am văzut o singură dată – doar în perioada pandemiei, am fost intrigaţi. În lipsa forţei de muncă, industria care utiliza plumbul s-a oprit în toate zonele importante de producţie. Acest lucru se reflectă în gheaţă prin scăderea semnificativă a nivelului de plumb”.
De asemenea, faptul că nivelul de plumb se ridică după perioada epidemiei şi este ridicat şi înainte de acest eveniment, arată că poluarea cu plumb nu este ceva ce a început odată cu Revoluţia Industrială, la aproape 500 de ani după Moartea Neagră. Studiul arată că nivelurile măsurabile de plumb încep de acum 2.000 de ani sau în unele zone chiar mai mult, odată ce omul a început să prelucreze metalul.
În ultimă instanţă, studiul arată că nu există un nivel natural de plumb în atmosferă. Cu alte cuvinte, deşi plumbul este un element natural, nu poate fi în atmosferă la niveluri detectabile decât dacă există activitate antropică.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Şase tratamente bizare împotriva epidemiei de ciumă în Evul Mediu
Ciuma dansului: sau misterul care a speriat Europa secolului 16