Tehnologia care va REVOLUŢIONA industria energetică: o nouă centrală electrică arde combustibil fosil cu zero emisii de dioxid de carbon
This browser does not support the video element.
Centralele care se bazează pe combustibil fosil, în particular centralele pe bază de cărbune şi gaz natural, formează cea mai mare parte a sursei de energie a planetei. De asemenea, acestea rămân principalul răspunzător pentru generarea gazelor cu efect de seră din atmosferă, scrie Futurism.
Eforturile de a reduce sau a elimina emisiile la aceste centrale există de ceva vreme, dar sunt scumpe şi ineficiente.
NET Power a fost creat de un avocat, un chimist şi un inginer chimist, scopul lor fiind eliminarea gazelor cu efect de seră prin construirea unui nou tip de centrale care să funcţioneze după un alt mecanism.
Prototipul dezvoltat utilizează un nou ciclu termodinamic (ciclul Allam), care elimină nevoia de coşuri de fum. Conform site-ului companiei, „ciclul Allam foloseşte un ciclu de CO2 supercritic, de presiune mare şi cu recuperare crescută care face ca dioxidul de carbon captat să fie o parte din procesul de generare al energiei”. Altfel spus, dioxidul de carbon înlocuieşte aburul folosit pentru a pune în funcţiune turbinele din centralele tradiţionale, în loc să fie eliminat în atmosferă”.
Sistemul este şi fezabil, fondatorii susţinând că centrala se poate încadra în costul standard al producţiei. Totuşi, în cazul cărbunelui, această resursă trebuie să fie întâi transformată în gaz sintetic; iar în acest caz, poluarea mediului rămâne un factor.
În contextul actual, unde emisiile de dioxid de carbon sunt o problemă centrală, un astfel de proiect este mai mult decât binevenit. Howard Herzog, inginer chimist la MIT a precizat chiar că „aceasta este cea mai mare realizare în domeniul captării de carbon”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
A fost inaugurată prima centrală electrică solară ce funcţionează şi noaptea!