O bacterie necunoscută pe Terra descoperită la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale

28 05. 2017, 15:00

Astronauţii de ISS au descoperit-o într-un filtru de curăţare din laborator. Mutaţie sau o nouă formă de viaţă? Cercetătorii au anunţat că au descoperit în 2016 o bacterie necunoscută pe Terra, numită „Solibacillus kalamii”, într-un filtru al sistemului de curăţare din laboratorul Staţiei Spaţiale Internaţionale, unde astronautul francez Thomas Pesquet se află în misiune, informează Rador

Acest filtru a rămas la ISS mai bine de trei ani şi bacteria, care formează spori, a coabitat aşadar cu astronauţii de la ISS. Aşa cum a explicat cercetătorul Kasthuri Venkateswaran în „The Times of India”, „numele speciei este acela al doctorului Abdul Kalam (fostul preşedinte al Indiei, care a devenit faimos pentru activitatea sa în cadrul Organizaţiei de Cercetare Spaţială) şi tipul plantei este Solibacillus, o bacterie care formează spori”. Potrivit lui Kasthuri Venkateswaran şi echipei sale, aceasta bacterie i-ar putea ajuta pe chimişti să se protejeze de pericolele radiaţiilor.

Cercetătorii nu sunt convinşi că este vorba de o formă de viaţă extraterestră. Aceasta bacterie ar fi putut ajunge la bordul la ISS de pe Terra şi ar fi putut suferi o serie de mutaţii pentru a supravieţui în spaţiu. ISS adăposteşte numeroase bacterii şi ciuperci, dar acestea sunt monitorizate şi curăţate în mod regulat, pentru a nu-i pune în pericol pe astronauţi. Iar descoperirea unui corp străin la ISS nu reprezintă o premieră. În luna februarie, oamenii de ştiinţă au dezvăluit că algele verzi au petrecut doi ani la bordul ISS.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Bacteriile pot fi scoase “din joc” si fara antibiotice
 
Medicament anti-tumoral produs de o bacterie
 
Extraordinara simbioza electrica a microorganismelor
 
Bacteriile sunt mai inteligente decat se credea