Vom putea călători în timp? Găurile negre ar putea reprezenta cea mai bună metodă, sugerează experţii

29 05. 2017, 00:00

Călătoria în timp reprezintă baza fizicii moderne, atunci când o persoană priveşte cerul poate observa stelele aşa cum erau ele în trecut. Pentru planete, această ,,întârziere” temporală este de ordinul a câteva minute, dar pentru majoritatea stelelor de pe cer putem vorbi despre sute de ani, informează Mail Online. 

Prin observarea stelelor cu ajutorul telescopului, experţii pot privi înapoi în timp şi pot observa întreaga istorie a universului. ,,Însă,  aceasta nu este cea mai semnificativă metodă de călătorie în timp,” afirmă RIchard Bowe. 

Conform teoriei relativităţii a lui Einstein, un obiect se află pe o linie continuă în spaţiul-timp 4D. Deşi observatorii sunt de acord cu această accepţiune, aceştia ar putea vedea acelaşi eveniment având loc simultan sau în momente diferite în funcţie de relaţia lor cu evenimentul. Conform teoriei lui Einstein, timpul şi spaţiul sunt cumulate. 

În cadrul unei găuri negre, timpul şi spaţiul sunt amestecate, iar călătoria din viitor în trecut ar putea fi posibilă, sugerează Simon John James. Conform mecanicii cuantice, lumea este alcătuită din mai multe universuri paralele, care conţin viitoruri paralele.  ,,Aceste viitoruri există simultan, dar noi suntem conştienţi doar de unul dintre aceştia,” afirmă autorul. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Călătoria în timp ar putea fi REALĂ. ”Oamenii consideră că teleportarea în timp este un lucru ştiinţifico-fantastic”
 
Femeia din anii ”30 care vorbeşte la „un telefon mobil” a alimentat teoriile cu privire la teoria călătoriei în timp – VIDEO
 
De cât timp ai avea nevoie ca să ajungi în cealaltă parte a Globului, dacă ai construi un tunel prin centrul Pământului – VIDEO
 
Un nucleu sub formă de pară ar putea distruge pentru totdeauna călătoria în timp