Cât de mult ne afectează fumatul cavitatea bucală

23 05. 2017, 16:00

“Nicotina se depune pe suprafaţa dinţilor, colorându-i în galben, chiar brun. Aceste depozite pot fi îndepărtate la igienizarea profesională, dar ele se vor depune rapid la loc. Coloraţiile sunt, totuşi, doar un detaliu cosmetic, fumatul producând mult mai mult rău şi având un efect distrugător asupra cavităţii orale, scrie Gândul.

 Fumatul favorizează inflamaţia aparatului de susţinere al dinţilor (parodontită). De obicei, ajungem să o tratăm târziu, deoarce sângerarea nu apare din prima etapă , iar noi nu ne dăm seama că suferim de aşa ceva’’, spune medicul stomatolog Oana Florea. 

La fumători, vasele sunt îngustate şi fluxul sangvin diminuat. “Fumătorii prezintă mult mai des mobilitate dentară cauzată de inflamaţia parodonţiului, în comparaţie cu nefumătorii. De asemenea, apare foarte des inflamaţia în jurul implanturilor dentare şi riscăm să îi pierdem dacă nu intervenim la timp.

 Şi caria apare mai frecvent la fumători. S-a observat şi că, după diverse intervenţii chirurgicale orale, la fumători vindecarea este mai greoaie, cu mai mari riscuri de suprainfecţii.

 Nu în ultimul rând, cel mai de temut risc este cel al cancerului oral, sau oro-larigian, care, la fumători, prezintă un nivel crescut”, precizează medicul stomatolog Oana Florea.

Specialistul  susţine că paradontopatia apare, mai nou, şi în cazul adolescenţilor, nu doar la adulţi sau la cei de vârsta a treia.

Citeşte continuarea în Gândul!