Descoperire FASCINANTĂ a astronomilor! Galaxiile sunt legate între ele cu ajutorul câmpurilor magnetice
Cunoscut sub numele de Podul Magellan, acesta reprezintă un curent de gaz care se întinde pe 75.000 de ani lumină între două dintre galaxiile noastre vecine, LMC (Large Magellanic Clouds) şi SMC (Small Magellanic Clouds), relatează Science Alert.
Jane Kaczmarek, de la Universitatea din Sydney, cercetătorul care a condus acest studiu, susţine că „erau indicii cu privire la existenţa acestui câmp magnetic, dar nimeni nu l-a observat până acum”.
Cele mai apropiate galaxii vecine, LMC şi SMC (imaginea de mai jos), se găsesc la 160.000 şi respectiv la 200.000 de ani lumină distanţă de Terra.
Credit: ESO/J. Colosimo
Deşi cercetătorii ştiau de existenţa unui „pod” (curentul de gaz) între cele două galaxii, se cunoşteau foarte puţine despre câmpul magnetic asociat cu podul.
Echipa a arătat că noul câmp magnetic detectat este doar o parte dintr-un milion din forţa câmpul magnetic protector al Pământului, iar noua observaţie poate oferi indicii despre modul de formare al câmpului magetic.
O ipoteză afirmă că acest câmp magnetic este generat chiar din pod după formarea structurii. Altă ipoteză susţine că a fost luat de la galaxiile mici despre care se crede că s-au unit şi care au format podul de la început.
Această descoperire a venit în mod natural, pentru că „oriunde ne uităm pe cer, vedem magnetism”, afirmă Bryan Gaensler, unul dintre cercetători.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
20 de lucruri uimitoare despre galaxii
Astronomii au descoperit o galaxie ce orbitează Calea Lactee
A fost descoperită o nouă galaxie unică în Univers
Urme ale materiei întunecate au fost descoperite în galaxia Andromeda