De ce este bine pentru copilul tău să aibă un frate sau o soră? Cum afectează singurătatea creierul
Studiile precedente s-au concentrat pe diferenţele de comportament, funcţiile cognitive şi trăsăturile de personalitate dintre copiii din cele două categorii, scrie IFL Science.
Noul studiu, efectuat de Southwest University din Chongqing şi publicat în Brain Imaging and Behavior, a avut scopul de a observa diferenţele neurologice. De asemenea, cercetătorii au examinat dacă diferite medii familiale pot afecta dezvoltarea creierului.
La studiu au participat 250 de persoane, dintre care jumătate erau copii singuri la părinţi. Savanţii au scanat creierele şi au efectuat teste de personalitate, creativitate şi inteligenţă, utilizând metode deja stabilite.
S-a aflat că cei fără fraţi şi surori au obţinut scoruri mai bune la creativitate, dar mai slabe la testele de personalitate, lucru demonstrat şi de scanările cerebrale. Copiii singuri la părinţi au un volum mai ridicat de materie cenuşie în lobul parietal, partea creierului asociată cu flexibilitatea mentală şi imaginaţia. Aceştia au, însă, mai puţină materie cenuşie în cortexul prefrontal, partea din creier asociată cu empatia.
Cercetătorii au demonstrat că mediul familial are un rol esenţial în formarea omului, chiar la nivel de structură neurologică.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Copiii care petrec mai mult timp cu taţii lor au un IQ mai mare
Copiii au capacitatea de a învăţa singuri! Cum îi putem ajuta să îşi îmbunătăţească acest atu?