Efectele uimitoare pe care dansul le poate avea asupra intelectului
Cercetătorii au analizat o serie de activităţi fizice şi mentale, cum ar fi rezolvarea jocurilor de puzzle, cântatul la un instrument muzical, mersul pe jos, dansul şi practicarea unui sport, care ar putea avea impact asupra dezvoltării neuronilor din creier, implicit asupra inteligenţei, scrie Gândul.
În mod surprinzător, nicio activitate fizică nu a adus vreo schimbare în dezvoltarea creierului, în afară de dans. Chiar mai mult, niciunul dintre exerciţiile mentale nu părea să îmbunătăţească procesele cognitive, aşa cum o face dansul.
În timp ce examinau beneficiile mişcării, cercetatorii au descoperit că dansul practicat frecvent poate reduce riscul de demenţă cu 76%.
Oamenii de ştiinţă care au condus cercetarea au fost uimiţi de efectele pe care dansul le poate avea asupra neuroplasticităţii creierului. Dr. Robert Katzman afirmă că dansul are ca rezultat dezvoltarea unor rezerve cognitive mai mari şi sporeşte complexitatea sinapselor neuronale, îmbunătăţind astfel calităţile neuronale ale creierului. Dansul poate aduce numeroase beneficii creierului, inclusiv cel de îmbunătăţire a memoriei.