O echipă de experţi, condusă de cercetători din Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, a utilizat o rază de lumină polarizată pentru a măsura proprietăţile interne ale picăturilor din sticlă. Aceştia doresc să demonstreze paradoxul obiectului ce are un strat exterior rezistent, dar este în acelaşi timp fragil, relatează Science Alert.
Lacrimile de Batavia sunt uşor de confecţionat, acestea sunt realizate din sticlă topită picurată în apă rece, astfel fiind creată o picătură solidă cu o prelungire lungă şi subţire. Presarea, lovirea cu un ciocan, supunerea unei forţe de 20 de tone sau împuşcarea zonei groase a picăturii nu o poate degrada. Pentru ca obiectul să fie dezintegrat, coada picăturii trebuie lovită uşor.
Nu există dovezi ale originii picăturilor, dar în jurul anului 1660 prinţul Rupert al Rinului i-a oferit mai multe ,,lacrimi din Batavia” regelui Charles al-II-lea al Angliei. Cel din urmă le-a oferit Societăţii Regale din Londra pentru a efectua studii asupra obiectelor.
Rezistenţa remarcabilă a obiectelor a fost atribuită procesului rapid de răcire a suprafeţei exterioare a sticlei, formându-se astfel un înveliş ce permitea contractarea şi întărirea treptată a interiorului.
Noua cercetare sugerează că lovirea ,,cozii” obiectului provoacă spargerea întregii lacrimi. Prin transmiterea unei raze de lumină către obiect, experţii au reuşit să estimeze că suprafaţa obiectului rezistă la o forţă de compresie de 76.000 de pascali, în timp ce zona alungită rezistă la o forţă de 102.000 de pascali. Conform experimentelor anterioare, în care a fost utilizată lumina polarizată, echipa a descoperit că orice crăpătură formată pe suprafaţa obiectului se propagă paralel către nucleul picăturii.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: