Legătura surprinzătoare dintre degradarea creierului şi credinţa religioasă
Cercetătorii au descoperit că leziunile cerebrale pot influenţa modul în care oamenii cred în religie, informează Independent. În cadrul unui studiu realizat de Universitatea din Illinois, Statele Unite ale Americii, a fost descoperit faptul că pacienţii cu leziuni cerebrale tind să fie mai religioşi.
Studiul publicat în revista Neuropsychologia a descoperit că leziunile dintr-o anumită zonă a creierului, numită cortex prefrontal ventromedial, crează un nivel ridicat al credinţei fundamentale. În cazul în care se produc leziuni în această zonă, ,,flexibilitatea cognitivă a oamenilor” scade.
Jordan Grafman, unul dintre cercetătorii implicaţi în studiu, afirmă că descoperirea prezintă legătura dintre credinţele religioase şi structura fizică a creierului. ,,Variaţiile din cadrul naturii credinţelor religioase sunt guvernate de anumite zone ale creierului. Acestea fiind unele dintre zonele care s-au dezvoltat recent,” declară cercetătorul.
Experţii au examinat 199 de veterani din armata Statelor Unite ale Americii ce aveau leziuni la nivelul creierului. Un alt grup de 30 de veterani nu prezenta leziuni cerebrale, însă întreg grupul de studiu luptase în timpul războiului din Vietnam.
Echipa a utilizat tomografii cerebrale pentru a analiza leziunile din zona cortexului prefrontal ventromedial, apoi măsurând nivelul credinţei cu ajutorul unui chestionar standard. În timp ce dovezile privind legătura dintre zona respectivă şi religie nu au întârziat să apară, experţii sugerează că factorii sociali şi trăsăturile de personalitate pot influenţa nivelul credinţei fiecărei persoane.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: