Anul în care rasa umană ar putea DISPĂREA de pe faţa pământului. Avertismentul oamenilor de ştiinţă

02 05. 2017, 10:00

Jeff Nesbit, fostul director pentru afaceri publice al National Science Foundation, şi autor a peste 24 de cărţi, a examinat ultimele informaţii referitoare la inteligenţa viitorului şi a ajuns la concluzia că oamenii ar putea dispărea de pe Terra până în 2050. 

Totuşi, o teorie a aceluiaşi Nesbit lansează o ipoteză optimistă, aceea că in urma dezvoltării inteligenţei artificiale oamenii ar putea deveni nemuritori, scrie Gândul.

Acesta îşi explică teoria prin apariţia superinteligenţei artificiale, potrivit căreia inteligenţa artificială va evolua într-un supercomuter care va învăţa extrem de rapid şi va surclasa inteligenţa umană, rezolvând singur toate problemele. 

Pe de altă parte, există cercetători care nu sunt de acord cu teoria lui Nesbit. Printre ei, Ray Kurzweil, care ne imploră să nu ne temem de inteligenţa artificală şi susţine că omenirea ar trebui să acorde mai multă atenţie unor probleme cum ar fi bioterorismul şi războiul nuclear. 

În opinia lui Kurzweil, capabilităţile mentale sunt imbunătăţite prin intermediul inteligenţei artificiale şi că ratele globale ale violenţei, războiului şi crimelor au scăzut semnificativ. De asemenea, el argumentează că acest tip de inteligenţă a condus la descoperirea unor noi tratamente pentru diferite boli, la dezvoltarea resurselor de energie regenerabilă şi la ajutorarea celor cu dizabilităţi. Kurzweil consideră că inteligenţa artificială va ajunge la nivelul celei umane în 2029, ceea ce ne oferă suficient timp pentru a rezolva toate problemele referitoare la standardele etice ale acestei evoluţii. 

Creatorul software-ului Cleverbot, Rollo Carpenter, consideră că atingerea unui nivel maxim al inteligenţei artificiale mai are de aşteptat şi că oamenii vor menţine controlul asupra acesteia pentru o lungă perioadă de timp, neexistând motive de îngrijorare pentru moment. 

Citeşte continuarea în Gândul!