Home » Știință » Savanţii au găsit în sfârşit locul din creier de unde încep visele. ”Este unul dintre cele mai importante studii”

Savanţii au găsit în sfârşit locul din creier de unde încep visele. ”Este unul dintre cele mai importante studii”

Savanţii au găsit în sfârşit locul din creier de unde încep visele. ”Este unul dintre cele mai importante studii”
Publicat: 14.04.2017
Nu doar că acest studiu ne va face să înţelegem mai bine cum şi care parte a creierului este implicată în vis, acesta poate duce la elaborarea unor noi metode de a induce somnul şi de a manipula visele celor ce au probleme cu insomnia şi coşmarurile.

Savanţii de la Universitatea Wisconsin-Madison au identificat o nouă „zonă fierbinte” a activităţii cerebrale care indică visatul şi mult din acesta se petrece în afara somnului REM (rapid eye movement, implică şi somnul conştient, ţinut minte după trezire), relatează Science Alert.

Studiul a mai arătat şi că zonele din creier implicate atunci când suntem în starea de trezire pot avea de asemenea acelaşi rol în vis – precum în cazul recunoaşterii feţelor în timpul visului.

Giulio Tononi, unul dintre cercetători, precizează că „am fost capabili de a compara schimbările din creier atunci când suntem conştienţi în timpul visului cu atunci când suntem inconştienţi”.

Un experiment a arătat că există schimbări în activitate în partea posterioară a creierului, cea responsabilă pentru procesarea imaginilor şi integrarea simţurilor”.

Prin monitorizarea acestei „zone fierbinţi” şi trezirea celor 48 de participanţi la studiu, echipa a fost capabilă să prezică în 87% dintre cazuri dacă voluntarii visau.

De asemenea, experimentele au arătat că există o legătură mai strânsă între cortexul prefrontal în timpul somnului – partea din creier asociată cu memoria – şi o ţinere minte mai bună a acelor vise.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Top 10 lucruri mai putin cunoscute despre vise

Cele mai frecvente 5 vise ale oamenilor. Ce înseamnă dacă visezi că faci sex sau cazi în gol

Şase lucruri pe care le spun visele despre sănătatea ta

Ai parte de coşmaruri violente? Aceste vise ar putea dezvălui că suferi de o boală gravă

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii