Descoperire fascinantă a cercetătorilor: există obiecte cu masă NEGATIVĂ
Descoperirea care a rezultat în urma acestui experiment este într-adevăr greu de digerat, având în vedere faptul că încalcă legile fizicii cunoscute, relatează Science Alert.
Dar cum poate ceva să aibă o masă negativă? Ipotetic vorbind, masa ar putea fi negativă în acelaşi mod în care electricitatea este negativă sau pozitivă. Aşadar, teoretic, este posibil.
A doua lege a lui Newton presupune că forţa este egală cu masa înmulţită cu acceleraţia. Rescrierea acesteia în funcţie de acceleraţie presupune că aceasta este egală cu forţa împărţită la masă. Cu masa negativă, şi acceleraţia ar fi negativă.
De asemenea, cercetările teoretice precedente au arătat că masa negativă poate exista în univers fără să încalce legile teoriei relativităţii. Mai mult, mulţi fizicieni consideră că masa negativă poate fi asociată cu unele dintre cele mai bizare lucruri detectate, precum energia întunecată, găurile negre şi stelele neutronice.
În acest studiu al cercetătorilor de la Washington State University, se susţine că s-a reuşit să se creeze cu ajutorul laserelor un fluid cu atomi foarte reci de rubidiu, aproape de temperatura 0 absolut. În această stare, particulele se mişcă extrem de încet şi urmează principiile mecanicii cuantice – ceea ce înseamnă că încep să se comporte ca unde, cu o locaţie care nu poate fi reperată cu precizie. Particulele încep să se sincronizeze şi să mişte la unison, formând ceea ce se numeşte un superfluid – o substanţă care curge fără să piardă energie prin frecare.
Atunci când cercetătorii au folosit un al doilea set de lasere pentru a împinge particulele au observat că „odată ce împingeam, accelera înapoi. Este ca şi cum rubidiul s-ar fi lovit de un zid invizibil”, după cum precizează Michael Forbes, unul dintre cercetători.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Proprietate BIZARĂ a heliului superfluid: se comportă precum o gaură neagră