Tratament controversat în Belgia împotriva cancerului – se folosesc şocuri electrice
Deocamdată, tratamentul este scump, dar o modalitate de rambursare a cheltuielilor este în curs de pregătire. Pacienţii cu forme agresive de cancer de pancreas sau de ficat, având o speranţă de viaţă scăzută, pot beneficia acum de o nouă formă de tratament la UZA, relatează Rador.
Spitalul Universitar din Anvers este prima instituţie medicală din Belgia care, începând din luna decembrie a anului trecut, foloseşte terapia „NanoKnife”, care există de cinci ani în Statele Unite. Este vorba despre un aparat electric prevăzut cu ace care sunt plasate în tumoră. Şocuri electrice scurte şi puternice distrug apoi celulele canceroase.
„Tehnica le oferă o alternativă unor pacienţi în cazul cărora tumora este dificil sau imposibil de operat”, explică dr, Geert Roeyen, chirurg la UZA. Totuşi, tratamentul nu poate fi administrat pacienţilor cu metastaze. Doar 10-20% din cei 1600-1700 de pacienţi noi care sunt diagnosticaţi în fiecare an cu cancer pancreatic ar putea beneficia de noul tratament. „Nu este vorba despre o maşinărie miraculoasă, dar ea poate prelungi durata de viaţă a pacienţilor. Un medic american a tratat astfel aproape 200 de pacienţi şi le-a crescut speranţa de viaţă cu circa 29 de luni, faţă de cele 12 luni obţinute cu chimioterapia”, spune dr.Roeyen.
În plus, tratamentul nu este ieftin. Doar aparatul costă între 200.000 şi 300.000 de euro. Acele costă aproximativ 5.000 de euro per pacient şi per tratament. Pentru moment, UZA foloseşte propriul echipament, dar spitalul intenţionează să depună o cerere pentru ramburasarea cheltuielilor. Aproximativ zece pacienţi sunt trataţi în prezent la UZA, dar trebuie aşteptate rezultatele pe termen lung. Tehnologia poate fi folosită şi în tratamentul cancerului de prostată, a mai precizat dr. Roeyen.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
A fost descoperit anticorpul pentru cancer