Suntem aproape de a vedea, în premieră, o gaură neagră
Proiectul, numit The Event Horizon Telescope (EHT), a început pe 5 aprilie şi se va termina pe 14 aprilie, primele rezultate fiind aşteptate la sfârşitul anului sau la începutul lui 2018, relatează IFL Science.
Gopal Narayanan, de la Universitatea Massachusetts Amherst, implicat în acest proiect, a precizat că „aceste observaţii ne vor ajuta să facem ordine în toate teoriile despre găurile negre. Cu datele acestui proiect, vom înţelege lucruri despre ele pe care nu le-am înţeles până acum”.
Până acum existenţa găurilor negre se putea observa indirect prin efectul asupra corpurilor cereşti înconjurătoare. De asemenea, s-au putut observa cantităţi enorme de raze X şi şuvoaie de material despre care se crede că provin dintr-un astfel de eveniment.
Deşi Sagittarius A, aşa cum a fost numită gaura neagră, poate fi de milioane sau chiar miliarde de ori mai masivă decât soarele nostru, dimensiunea acesteia este de doar 30 de ori mai mare ca a soarelui, de aceea este foarte dificil de observat. Conform lui Narayanan, este ca şi cum ai dori să vezi un grapefuit pe lună.
EHT include mai mult de 10 telescoape din toată lumea, luând parte la acest proiect 14 instituţii. Aşadar, proiectul este unul laborios care va necesita punerea laolaltă a multor seturi de date.
Rezultatul final va fi observarea orizontului găurii negre, adică inelul ce înconjoară corpul. În jurul acestui contur al găurii negre va fi probabil observat gazul care va apărea mai strălucitor pe o parte a corpului care se va roti odată cu rotaţia găurii negre.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Trăim în interiorul unei uriaşe găuri negre? Teoria surprinzătoare a unui fizician
Cercetătorii au descoperit o gaură neagră uriaşă care contrazice teoria creşterii acestor formaţiuni
Astronomii au descoperit prima gaură neagră cu masă intermediară
Fenomen bizar înregistrat de astronomi: o gaură neagră ”a zburat” din centrul galaxiei sale