Cercetătorii sunt foarte aproape de găsirea tratamentului pentru diabetul de tip II. Testele pe şoareci au avut succes
Diabetul de tip II sau diabetul zaharat, deşi este influenţat de genele individului, este cauzat în principal de o dietă neechilibrată şi de obezitatea pe o durată mare de timp, mai ales la vârste înaintate, precizează IFL Science.
Pancreasul nu mai este capabil să producă suficientă insulină sau celulele corpului nu mai reacţionează la insulină, ceea ce duce la niveluri periculos de înalte de zahăr.
Această afecţiune este cunoscută şi sub numele de rezistenţă la insulină, iar în prezent nu există niciun medicament sau tratament care să ajute la vindecarea pacienţilor, doar o serie de tratamente pentru ameliorarea simptomelor.
Experţii de la Universitatea din California au creat un medicament care a fost administrat şoarecilor cu rezistenţă la insulină, observând că acesta elimină condiţia nocivă. Cercetătorii au asociat cu diabetul de tip II, enzima LMPTP care se găseşte în ficat şi se pare că aceasta interacţionează cu celulele în aşa manieră încât devin rezistente la insulină.
Aşadar, medicamentul a avut scopul de a bloca enzima LMPTP, iar spre bucuria experţilor (şi probabil a foarte multor oameni dacă acesta va funcţiona), testele pe şoareci au avut succes.
Echipa a dezvăluit că „descoperirile noastre sugerează că LMPTP este un promotor cheie a rezistenţei la insulină şi că inhibitorii acestei enzime vor fi benefici pentru tratarea diabetului de tip II”.
De asemenea, şoarecii nu au prezentat efecte secundare. Celulele lor răspund din nou la prezenţa insulinei, ceea ce reglează nivelul de zahăr.
Următorul pas îl reprezintă probleme clinice pe oamenii cu diabet de tip II. Este o veste foarte bună pentru medicină, având în vedere că diabetul, în speţă cel de tip II, va fi a şaptea cauză principală a morţii până în 2030.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Eşti stresat? Rişti să faci diabet zaharat!
O dietă miraculoasă arată că diabetul de tip 2 este reversibil!