După patru ani de teste, savanţii au patentat un nou medicament care ar putea ajuta la stoparea îmbătrânirii

28 03. 2017, 00:09

Studiul s-a axat pe celule îmbătrânite din organism. În timpul îmbătrânirii, celulele care se acumulează degradează ADN-ul, conform IFL Science. Atunci când ADN-ul nu mai poate fi reparat, celulele fie mor, se transformă în celule canceroase sau ajung în stadiul de senescenţă.

Cercetătorii au dezvăluit că celulele senescente eliberează chimicale şi molecule care distrug celulele sănătoase din jurul lor, provocând inflamaţii şi în cele din urmă îmbătrânire. După patru ani de teste, cercetătorii de la Centrul Medical Universitar Erasmus din Olanda au descoperit o celulă peptidă care reuşeşte să localizeze şi să ucidă celulele senescente. 

În urma analizelor au descoperit că aceste celule pot restabili funcţiile unor organe ale şoarecilor vârstnici, bucăţi din blană au început să crească la loc, rinichii au început să funcţioneze din nou, iar cobaii trataţi au reuşit să alerge de două ori o anumită distanţă faţă de subiecţii cărora nu le-a fost administrat tratamentul. 

Tratamentul funcţionează prin localizarea proteinei FOXO4, care în general este senescentă. ,Doar în cazul celulelor senescente această proteină provoacă distrugerea celulelor. Am tratat şoarecii timp de 10 luni , administrându-le ifuzii de peptide de trei ori pe săptămână şi nu am observat niciun efect secundar,” a declarat Peter Keizer, principalul autor al lucrării. 

După testele pe şoarecii, planul experţilor este de a testa metoda şi pe oameni. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Este posibil? Un miliardar afirmă că a fost „întinerit” de oamenii de ştiinţă (VIDEO)
 
Pentru prima dată este demonstrat ştiinţific: ce trebuie să faci pentru a avea pielea mai tânără
 
A fost identificat mecanismul prin care o dietă foarte cunoscută previne îmbătrânirea
 
Pilula anti-imbatranire face minuni pe cobai