Sindromul Ierusalim sau tulburările psihologice care îi afectează pe turiştii care vizitează Oraşul Sfânt

12 04. 2017, 09:00

This browser does not support the video element.

De asemenea, este unul dintre cele mai vechi oraşe din lume care are o importanţă însemnată pentru creştini, evrei şi musulmani, relatează The Vintage News.

În cursul istoriei sale milenare, oraşul a fost distrus, cucerit, reconstruit de nenumărate ori. Importanţa aceasta face ca unii credincioşi sau chiar turişti obişnuiţi să prezinte o condiţie numită de experţi sindromul Ierusalim.

Dr. Pesach Lichtenberg, psihiatru la spitalul Herzog din Ierusalim, a precizat că „sindromul Ierusalim este un fenomen în care oamenii care vizitează Ierusalimul sunt atât de copleşiţi de trăirile spirituale încât îi schimbă. Apar anumite fantezii de mântuire care îi îndeamnă să facă o lume mai bună şi cred că au un rol mesianic pe care trebuie să îl îndeplinească. […] Acest lucru se poate întâmpla câteodată şi oamenilor care nu au avut niciun fel de tulburare mintală înainte”.

Dr. Yair Bar El, fostul director al spitalului de psihiatrie Kfar Shaul din Ierusalim, a fost primul care a identificat acest sindrom. Simptomele apar de obicei după o zi de locuire în oraş. Acestea încep cu anxietate şi izolare, urmată de o obsesie pentru ritualurile de purificare.

Se precizează că aceştia încep să poarte lenjeria patului de la hotel ca imitaţie a veşmintelor antice şi încep să facă profeţii. Încep să ţipe sau să cânte psalmi, cântece religioase sau versete din Biblie. Uneori, cazurile sunt atât de severe încât este nevoie de intervenţia poliţiei.

Conform British Journal of Psychiatry, există trei tipuri de persoane afectate de sindromul Ierusalim:

Tipul I se referă la indivizi deja diagnosticaţi cu probleme mintale înainte să viziteze Ierusalimul.

Tipul II îi include pe cei cu tulburări de personalitate şi obsesii cu idei fixe, dar care nu sunt diagnosticaţi cu o boală mintală anume.

Tipul III se referă la indivizii care nu au niciun fel de tulburare mintală, dar care au experimentat un astfel de episod când au ajuns în oraş.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

O nouă descoperire de proporţii în Ierusalim: ”Este absolut frumos. Este magia Ierusalimului” – FOTO

Au început renovările la mormântul lui Iisus din Ierusalim – FOTO+VIDEO

Povestea fascinantă a pisicilor din Ierusalim şi a ”gardianului” lor