S-a descoperit ”viaţa secretă a neuronilor”! CREIERUL nostru este mult mai PERFORMANT decât s-a crezut până acum
Studiul cercetătorilor de la UCLA s-a concentrat pe structura şi funcţia dendritelor (canale colorate în verde în imaginea articolului), care sunt componente ai neuronilor, relatează Science Daily.
Teoria general acceptată era că pericarionul (corpul neuronului) generează scurte impulsuri electrice pentru a comunica cu alţi neuroni. Aceste impulsuri sunt transmise cu ajutorul dendritelor, însă nu au fost testate până acum, crezându-se că au un rol exclusiv pasiv.
În urma acestui studiu, cercetătorii au descoperit că dendritele sunt de asemenea active, generând chiar de 10 ori mai multe impulsuri decât pericarionul.
Descoperirea este foarte importantă, întrucât impulsurile electrice ale neuronilor duc la formarea percepţiei, abilităţii de învăţare şi a memoriei.
Mayank Mehta, autor al acestui studiu, mai precizează că „dendritele alcătuiesc mai mult de 90% din ţesutul cerebral” şi că „ştiind că acestea sunt mult mai active decât pericarionul schimbă fundamental natura înţelegerii noastre despre modul de procesare al informaţiei de către creier. Poate pava calea pentru înţelegerea şi tratarea tulburărilor neurologice şi pentru dezvoltarea computerelor asemănătoare structurii creierului”.
De asemenea, cercetătorii au descoperit că dendritele nu numai generează impulsuri, ci generează fluctuaţii mari în voltaj, chiar mai mari ca impulsurile, ceea ce sugerează că dendritele pot executa procese similare calculatoarelor analogice.
Studiul a fost publicat în revista Science, iar motivul pentru care această descoperire nu a fost făcută până acum a fost, aşa cum precizează Mehta, „din cauza dificultăţilor tehnice” şi că acum au descoperit „viaţa secretă a neuronilor”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Producţia de noi neuroni poate fi controlată prin intermediul sângelui
Cum ne putem multiplica foarte uşor numărul de neuroni
Savanţii au descoperit hormonul secretat de creier care provoacă arderea grăsimilor
Dezactivarea unui receptor neural duce la pierderea memoriei fricii la şoareci