O descoperire a unei echipe de cercetători demonstrează că teoria formării stelelor este greşită
Bi-Qing For, cercetătorul care a condus acest studiu, susţine că „modelele noastre de evoluţie stelară sunt bazate pe asumpţia că obiectele din aglomerările stelare sunt formate din acelaşi material în aproximativ acelaşi timp”.
De asemenea, acesta adaugă şi că „dacă asumpţia este greşită, aşa cum sugerează descoperirea noastră, atunci aceste modele importante trebuie revizuite”.
Echipa condusă de For de la International Centre for Radio Astronomy Research din Australia a analizat stelele din galaxia Marele Nor al lui Magellan pentru a compara proprietăţile acestora din clustere stelare, relatează Science Alert.
Clusterele stelare sunt grupuri de stele care sunt „legate” între ele cu ajutorul gravitaţiei, iar modelele tradiţionale au presupus că toate stelele din acelaşi cluster se formează în acelaşi nor de gaz molecular – ceea ce înseamnă că sunt formate din acelaşi material şi au aproximativ aceeaşi compoziţie.
Noul studiu susţine că această asumpţie este falsă, găsind corpuri mult mai tinere, iar 7 din cele 15 stele se găsesc chiar în centrul clusterului.
De asemenea, sursa materialului nu este externă, ipoteză respinsă de cercetători în urma observaţiilor cu radiotelescopul care nu au găsit nicio corelaţie între hidrogenul interstelar şi locaţia clusterelor studiate.
Ipoteza emisă de către cercetători este aceea că noile corpuri au apărut în cluster, ceea ce ar însemna că aceste aglomerări de stele pot conţine mai multe generaţii de stele.
For precizează: „Credem că stelele tinere au fost de fapt create din materia ejectată din stelele mai bătrâne la momentul morţii, ceea ce ar însemna că am descoperit multiple generaţii de stele care aparţin aceluiaşi cluster”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
A fost descoperită o nouă galaxie unică în Univers
Astronomii au descoperit o nouă galaxie. Sistemul stelar are o caracteristică deosebită
Calculele astronomilor au fost confirmate. Galaxia noastră va intra în coliziune cu o altă galaxie
Astronomii au descoperit cea mai îndepărtată galaxie de Pământ