Home » Știință » Ce se întămplă după moarte? Mărturiile oamenilor care s-au aflat în moarte clinică

Ce se întămplă după moarte? Mărturiile oamenilor care s-au aflat în moarte clinică

Ce se întămplă după moarte? Mărturiile oamenilor care s-au aflat în moarte clinică
Publicat: 01.03.2017
Există multe întrebări la care oamenii încă nu au aflat răspunsul.Una dintre ele se referă la ce se află după moarte. Până în prezent cercetătorii nu au reuşit să descopere o dovadă clară a conştiinţei, Însă pe reţeua socială Reddit, pacienţii, care au fost în moarte clinică şi-au exprimat trăirile din acel moment

Pe reţeaua socială Reddit utilizatorii care s-au aflat într-un moment al vieţii în moarte clinică au fost rugaţi să-şi povestească experienţa, relatează Big Think. 

,,Mă aflam în timpul unei angiografii, eram treaz, priveam ecranul şi vorbeam cu medicul. Din senin a început să se audă o alarmă, iar doctorii s-au panicat. Am început să văd în ceaţă apoi totul s-a întunecat în jur. Următorul lucru pe care l-am făcut a fost să deschid ochii şi l-am auzit pe medic spunând ,,Am reuşit să-l resuscităm,”  spune unul dintre utilizatori. 

Filozoful Simon Critchley a declarat că există o tendinţă istorică ca oamenii să creeze un eveniment în jurul unor tipuri de moarte faţă de altele, însă, spune el, nu există morţi bune şi morţi rele. 

Fizicianul Sam Parnia a studiat experienţele oamenilor care au avut atacuri de cord şi a descoperit că 40% dintre persoanele analizate au rămas conştiente câteva minute după ce medicii i-au declarat ca fiind în moarte clinică.

,,Mă aflam în faţa unui pereţe uriaş de lumină Se extindea în sus în jos şi în lateral. Următoarea amintire pe care o am este atunci când m-am trezit în spital,” spune un utilizator.

,,Am rememorat momentul în care am fost transportat cu ambulanţa către spital. Stăteam în picioare, în ambulanţă şi mă uitam la mine,” afirmă un alt utilizator.

 Având în vedere dezvoltarea tehnologiei din ultimii ani, experţii  consideră că în cele din urmă vor putea afla ce se află după moarte. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase