Dovada că în sistemul nostru solar există perioade haotice
Folosind date din stratele alternative de şist şi calcar depuse în cursul a milioane de ani, echipa condusă de Stephen Meyers, geolog la UW-Madison, şi de Brad Sageman, profesor la Earth and Planetary Sciences, au descoperit un indiciui de 87 de milioane de ani a unei „tranziţii de rezonanţă” între Pământ şi Marte, relatează Science Daily.
O tranziţie de rezonanţă este consecinţa efectului de fluture din teoria haosului şi se referă la ideea că mici schimbări în condiţiile iniţiale ale unui sistem nonliniar pot avea efecte însemnate în timp.
În contextul sistemului solar, acest fenomen are loc atunci când două corpuri care orbitează „se ating” atunci când trec una pe lângă cealaltă, câmpurile magnetice interferând. Asemenea mici evenimente periodice în orbita planetei pot avea consecinţe mari în locaţia şi orientarea planetei pe propria axă, deci şi orientarea faţă de Soare. Aşadar, un astfel de eveniment poate avea consecinţe majore în clima planetei.
Meyers precizează că „impactul ciclurilor astronomice asupra climatului poate fi destul de mare”, notând ca exemplu erele glaciare.
Materialul de studiu al echipei a fost formaţiunea Niobrara din Colorado. Formaţiunea s-a format prin sedimentarea strat cu strat în cursul a milioane de ani. În Cretacicul mediu (acum ~90 de milioane de ani), în această zonă se găsea un ocean puţin adânc.
Formaţiunea Niobrara prezintă o ritmicitate a stratelor de şist argilos şi calcar. Sursa argilei este din erodarea suprafeţei de uscat şi influxul de argilă de la râurile care se varsă în ocean. Sursa carbonatului de calciu (calcar) este de la exoscheletele organismelor, majoritatea microscopice. Meyers precizează că „schimbarea climatică influenţează influxul relativ de argilă versus carbonat de calciu, înregistrând semnalul astronomic în proces. Spre exemplu, imaginează-ţi un climat foarte cald şi umed care aduce argilă în ocean prin devărsarea râurilor, producând un şist argilos, alternat cu un climat mai uscat şi mai rece care aduce mai puţină argilă şi produce rocă din carbonat de calciu”.
Stratigrafia aceasta a fost comparată cu tranziţia de rezonanţă Marte – Terra, arătând o corelaţie între vârstele stratelor (perioadele de cald/umed şi rece/uscat) şi datele astrocronologice.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Supercontinentele viitorului: cum va arăta Pământul peste 200 de milioane de ani?
Mantaua Pământului se răceşte mai repede decât s-a crezut până acum