Au fost descoperiţi compuşi organici pe suprafaţa lui Ceres. Ar putea exista viaţă extraterestră
Într-un studiu publicat recent, o echipă internaţională a identificat o zonă bogată în compuşi organici în emisfera nordică a planetei piticie, relatează IFL Science.
Regiunea este de circa 1.000 de kilometri pătraţi şi este bogată în compuşi alifatici. Compuşii organici includ metanul şi mai multe tipuri uzuale de hidrocarburi, care sunt consideraţi precursorii aminoacizilor.
De asemenea, compuşii alifatici sunt fragili, deci este exclusă posibilitatea ca aceştia să fi venit din altă parte. Această idee este întărită de faptul că, dacă nu ar fi fost autohtoni, distribuţia compuşilor pe suprafaţa lui Ceres era alta.
Maria Chiara De Sanctis, savantul care a condus acest studiu, a menţionat că „este pentru prima oară când indiciile acestea au fost observate atât de clar pe un asteroid sau pe un alt corp fără atmosferă”.
Claritatea aceasta survine în urma VIRMS, un spectrometru cu infraroşu de mare precizie al sondei Dawn a NASA.
Înainte s-a mai descoperit că Ceres este bogată în amoniac, carbonaţi, săruri şi apă solidă. Prezenţa combinată a acestor chimicale, împreună cu compuşii chimici recent descoperiţi, sugerează că planeta pitică formează un mediu favorabil pentru procesele chimice prebiotice.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Detaliul inexplicabil fotografiat de sonda Dawn pe planeta pitică Ceres