Explozia unei supernove aflate la milioane de ani lumină de Pământ a putut fi captată, în premieră, de către cercetători
Astronomii au înregistrat o explozie violentă a unei stele aflată într-o galaxie îndepărtată de Pământ. Steaua era de 10.000 de ori mai strălucitoare decât Soarele când s-a prăbuşit într-o supernovă care a făcut ca steaua să fie atât de luminoasă încât a putut fi vizibilă cu ajutorul telescoapelor aflate în orbită şi pe Pământ.
Utilizând observatorul de pe Muntele Palomar, din apropiere de San Diego, California, cercetătorii au reuşit să surprindă explozia cu trei ore înainte ca aceasta să ajungă pe Pământ. Imediat, operatorii telescoapelor au fost alertaţi pentru a-şi îndrepta instrumentele către epava stelară. Considerată un supergigant roşu cu o masă de 10 ori mai mare decât cea a Soarelui, steaua a explodat într-o galaxie spirală numită NGC7610 care se află la 160 de milioane de ani lumină faţă de constelaţia Pegas.
Pentru prima dată a fost măsurată lumina unei supernove aflate în ultima fază. ,,Cu câţiva ani în urmă, surprinderea unei supernove la câteva săptămâni după explozie era considerată o reuşită,” spune Ofer Yaron, astrofizician din cadrul Institutului de Ştiinţă din Israel.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: