O stea pitică apropiată conţine elementele care creează viaţa

14 02. 2017, 19:00

Recent, savanţii au găsit un obiect care se încadrează în această teorie, afirmă Science Daily.

O echipă de cercetători de la UCLA au descoperit o stea pitică cenuşie a cărei atmosferă este bogată în carbon şi azot, dar şi în oxigen şi hidrogen. Acest corp ceresc se află la o distanţă de aproximativ 200 de ani lumină, localizată în Constelaţia Boarului.

Benjamin Zuckerman, co-autor al acestui studiu, susţine că „aceste descoperiri indică faptul că unele dintre precondiţiile vieţii sunt comune în univers”.

Savanţii mai susţin şi că a existat o planetă mică ce orbitează în jurul piticei cenuşii studiate de aceştia, iar traiectoria ei a fost oarecum schimbată, probabil de câmpul gravitaţional al altei planete din acelaşi sistem solar. Planeta s-a prăbuşit în stea.

Ştiind aceste lucruri, cercetătorii au estimat că evenimentele s-au întâmplat relativ recent, acum 100.000 de ani. De asemenea, aceştia mai estimează că masa planetei avea 30% apă, iar restul material solid.

Cercetătorii sugerează că aceste componente care creează viaţa pot fi des întâlnite în piticele cenuşii, întrucât acestea sunt dense şi au o forţă gravitaţională mare, ceea ce duce la atracţia elementelor precum azotul şi carbonul, dar şi la evenimente mai însemnate, precum înghiţirea unei întregi planete.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

O auroră boreală a fost surprinsă pentru prima dată în afara Sistemului Solar – FOTO

Oamenii de ştiinţă au descoperit o planetă orfană care hoinăreşte prin Univers

Descoperire spaţială extraordinară: pentru prima dată, au fost zăriţi nori de apă în afara Sistemului Solar!

NASA a descoperit încă un indiciu care dovedeşte că pe Marte a existat apă lichidă