Când Einstein l-a întâlnit pe Tagore: Conversaţia istorică a celor mai puternice minţi despre religie şi ştiinţă
Deşi în prezent unii oamenii consideră că ştiinţa este opusul religiei, Tagore a reuşit să explice existenţa divinităţii cu ajutorul ştiinţei. Tagore considera că ,,Adevărul Universal” este de fapt omul. Precum în cazul materiei care este compusă din protoni şi electroni cu locuri goale între ele, la fel şi umanitatea care este compusă individual şi trebuie să aibă interconexiuni cu alţi oameni pentru a fi creată lumea umană, notează Brain Pickings.
Einstein i-a propus filozofului două concepte despre natura universului, lumea ca o unitate dependentă de umanitate şi lumea ca o realitate dependentă de factorul uman. Tagore considera că lumea este a oamenilor, iar existenţa ,,omului etern” este conferită de experienţele oamenilor.
Entitatea eternă sau ,,Omul Suprem” după cum numea Tagore divinitatea, este conştientizat de oameni prin emoţii şi activităţi. Din punct de vedere ştiintific, divinitatea nu poate fi explicată pentru că nu se limitează doar la indivizi, religia este adevărul impersonal al omului individual. Einstein considera că frumuseţea şi alte concepte nu ar exista dacă omul nu ar fi: ,,Dacă nu ar mai exista oameni, Apollo din Belvedere nu ar mai fi frumos”. Însă considera că divinitatea nu este dependentă de om, deşi nu avea nicio dovadă a supoziţiilor sale savantul susţine că ,,asta este religia mea”.
Sursa: Wikipedia
În schimb, filozoful susţinea că, în concepţia sa indiană, natura adevărului era o aparenţă ,,ceea ce pare real pentru mintea omului se numeşte maya sau iluzie”. El credea că divinitatea poate fi concepută doar prin intermediul unităţii, astfel întrega umanitate poate realiza adevărul suprem.
Einstein l-a contrazis pe Tagore, afirmând că divinitatea este independentă de om şi umanitate. ,, În cele din urmă, mintea umană este doar o multitudine de centri electrici,” spunea Tagore care considera că omul nu ar putea percepe divinitatea dacă nu ar fi educat să facă acest lucru. El a oferit exemplul unei mese şi susţinea că omul nu ar ştii ce este acel obiect solid dacă în mintea sa nu ar exista ,,nimic”.Pentru Tagore religia şi ,,Omul Suprem” făceau parte din individ.
După ce a aflat părerea filozofului indian despre divinitate, Einstein a exclamat: ,,Înseamnă că sunt un om mult mai religios decât tine”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: