Home » Știință » Când Einstein l-a întâlnit pe Tagore: Conversaţia istorică a celor mai puternice minţi despre religie şi ştiinţă

Când Einstein l-a întâlnit pe Tagore: Conversaţia istorică a celor mai puternice minţi despre religie şi ştiinţă

Publicat: 12.02.2017
În anul 1930, pe 14 iulie, Albert Einstein l-a primit în casa sa de la periferia Berlinului pe filozoful, muzicianul şi laureatul la Premiul Nobel Rabindranath Tagore. Conversaţia lor a rămas în istorie ca fiind una dintre cele mai profunde din punct de vedere intelectual în care savanţii au analizat relaţia dintre religie şi ştiinţă.

Deşi în prezent unii oamenii consideră că ştiinţa este opusul religiei, Tagore a reuşit să explice existenţa divinităţii cu ajutorul ştiinţei. Tagore considera că ,,Adevărul Universal” este de fapt omul.  Precum în cazul materiei care este compusă din protoni şi electroni cu locuri goale între ele, la fel şi umanitatea care este compusă individual şi trebuie să aibă interconexiuni cu alţi oameni pentru a fi creată lumea umană, notează Brain Pickings.

Einstein i-a propus filozofului două concepte despre natura universului, lumea ca o unitate dependentă de umanitate şi lumea ca o realitate dependentă de factorul uman. Tagore considera că lumea este a oamenilor, iar  existenţa ,,omului etern” este conferită de experienţele oamenilor. 

Entitatea eternă sau ,,Omul Suprem” după cum numea Tagore divinitatea, este conştientizat de oameni prin emoţii şi activităţi. Din punct de vedere ştiintific, divinitatea nu poate fi explicată pentru că nu se limitează doar la indivizi, religia este adevărul impersonal al omului individual. Einstein considera că frumuseţea şi alte concepte nu ar exista dacă omul nu ar fi: ,,Dacă nu ar mai exista oameni, Apollo din Belvedere nu ar mai fi frumos”. Însă considera că divinitatea nu este dependentă de om, deşi nu avea nicio dovadă a supoziţiilor sale savantul susţine că ,,asta este religia mea”. 

Sursa: Wikipedia

În schimb, filozoful susţinea că, în concepţia sa indiană, natura adevărului era o aparenţă ,,ceea ce pare real pentru mintea omului se numeşte maya sau iluzie”. El credea că divinitatea poate fi concepută doar prin intermediul unităţii, astfel întrega umanitate poate realiza adevărul suprem. 

Einstein l-a contrazis pe Tagore, afirmând că divinitatea este independentă de om şi umanitate. ,, În cele din urmă, mintea umană este doar o multitudine de centri electrici,” spunea Tagore care considera că omul nu ar putea percepe divinitatea dacă nu ar fi educat să facă acest lucru. El a oferit exemplul unei mese şi susţinea că omul nu ar ştii ce este acel obiect solid dacă în mintea sa nu ar exista ,,nimic”.Pentru Tagore religia şi ,,Omul Suprem” făceau parte din individ. 

După ce a aflat părerea filozofului indian despre divinitate, Einstein a exclamat: ,,Înseamnă că sunt un om mult mai religios decât tine”. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul lui medical
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul ...
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
Ce este tulburarea de depersonalizare? Medicii încă încearcă să deslușească misterul
Ce este tulburarea de depersonalizare? Medicii încă încearcă să deslușească misterul
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă