Mistere încă neelucidate ale Universului. Teoria câmpului celest
Câmpul electromagnetic are arii de manifestare strict delimitate, caracteristici de frecvenţǎ,amplitudine,lungime de undǎ,etc,foarte bine circumscrise şi nu are caracter universal. Nu s-a emis pânǎ în prezent nici o teorie credibilǎ asupra structurilor care emit gravitonii, nu s-a explicat care anume forţǎ genereazǎ “mişcarea spre apex”, nu se ştie exact cum interacţioneazǎ gravitaţia cu spaţiu-timpul,existând suspiciunea mai mult decât rezonabilǎ cǎ spaţiu-timpul este şi dimensiune şi câmp universal.
Citeşte şi
Nu s-a explicat de ce câmpul electromagnetic al Terrei are caracter pulsatoriu, nici cǎ mişcarea de precesie a Terrei nu poate fi explicatǎ doar de forţa mareicǎ de atracţie a Lunii. Teoria nucleului feromagnetic al Terrei este o glumǎ bunǎ, dacǎ ne gândim cǎ în centrul planetei noaste ar trebui sǎ avem o temperaturǎ de peste 210 mii grade Celsius. Dacǎ ar fi aşa, Terra ar fi zguduitǎ de fenomene tectonice extrem de grave şi s-ar întinde ca o placintǎ prin spaţiu. Dacǎ extrapolǎm geneza câmpului gravitaţional al Terrei la Soare şi la planetele mai mari, gluma devine o tragicomedie. Cu atât mai mult cǎ se ştie faptul cǎ la suprafaţa sa, Soarele are 5-6 mii de grade iar la câteva sute de mii de km distanţǎ de suprafaţa sa, temperatura sǎ creascǎ la sute de milioane de grade Celsius. Nu cumva s-a ales greşit locaţia în care se produc reacţiile de fuziune nuclearǎ stelarǎ? Mai mult ca probabil,aceste reacţii de fuziune sǎ aibe loc nu în masa stelarǎ ci la distanţe apreciabile de aceasta.
Sunt atatea întrebari fǎrǎ rǎspuns sau cu rǎspunsuri hilare, aşa că ne oprim aici.
Dar sǎ gândim la posibile explicaţii şi sǎ plecǎm totuşi de la unele certitudini.Colapsul fotonilor în ultraviolet prin absorbtia acestora de cǎtre Hidrogen şi Heliu,aratǎ cǎ aceste douǎ elemente sunt sigur cele mai rǎspândite în Univers. Dar nu se stie încǎ de ce avem un excedent de fotoni în Univers.
Se ştie cǎ Universul e rece,foarte rece dacǎ ne gândim cǎ temperatura sa medie este de 0,4 grade Kelvin.Nu se ştie însǎ de ce intensitatea câmpului gravitaţional din spaţiul interstelar(prezis a fi de 20-30 gauss) este de câteva sute de mii de ori mai mare. În concluzie, nu putem şti prea multe despre câmpul gravitaţional pentru cǎ nu prea ştim ce sǎ cǎutǎm.
Atunci trebuie se ne aducem aminte cǎ nucleele stelare au în compoziţia lor Heliu în proporţie 1/3 si Hidrogen in proportie 2/3.Teoria prezentatǎ aici,spune cǎ şi nucleele planetare (inclusive al sateliţilor naturali) au aceeaşi compoziţie. Aici ar trebui sǎ se producǎ geneza gravitonilor.
Motorul gravitaţiei universale are legaturǎ indisolubilǎ cu prezenţa în exces a H si He în Univers. Cu faptul cǎ aceste douǎ elemente în condiţii de temperaturi apropiate de zero Kelvin la presiuni extrem de scǎzute, capǎtǎ proprietaţi excepţionale. De pildǎ, fenomenul de superfluiditate sau dimpotrivǎ, fenomenul de condensare Bose-Einstein cu formare de superatomi. Dimpotrivǎ,la presiuni uriaşe,temeratura avand aici conotaţii speciale (a se vedea bidimensionalul gaussian al lui Kaushik Ghose pentru presiune-temperaturǎ), aceste douǎ elemente chimice prezintǎ fenomenul de solidificare, metalizare. Încǎ nu ştim cum este organizatǎ reţeaua metalicǎ a Hidrogenului, dar savanţii britanici sunt foarte aproape sǎ obţinǎ,la aprox. 4 milioane de atmosfere Hidrogen metalic.
Stim cu certitudine cǎ He se solidificǎ în planuri paralele hexagonale.A nu se uita cǎ energia de legaturǎ a atomului de Heliu este foarte slabǎ (+7,6),spre deosebire de Hidrogen (+78,2).
De altfel,in condiţiile expuse mai sus, atât H cat si He genereazǎ specii energetice multiple (pot împrumuta electroni de la atomii adiacenţi dar admit în structura lor şi neutroni supranumerari). Se ştie de multǎ vreme cǎ supus la presiuni moderate, Heliul emite în mod spontan fotoni,nefiind un element radioactiv. Heliul ramâne cel mai interesant element chimic din Univers.
Dar cea mai importantǎ calitate a Heliului,solidificat la mari presiuni,este cǎ el conţine electroni tip Bloch, electroni capabili sǎ emitǎ orice fel de particulǎ elementarǎ.Implicit gravitoni. De aici a plecat Teoria Campului Celest, formulatǎ în 2010 de cǎtre mine şi publicatǎ în cartea “O altǎ istorie a timpului”.
Aceastǎ teorie (Teoria Câmpului Celest) spune cǎ nucleul oricǎrei planete(şi sateliţi naturali mai mari), al oricǎrei stele şi/sau structurǎ macrocosmicǎ, conţine 2/3 Hidrogen (lichid /solid) şi 1/3 Heliu metalizat în condiţii de temperaturǎ variabilǎ (a se vedea acelaşi bidimensional gaussian), mǎrimea nucleului fiind desigur dependentǎ de masa totalǎ a acelei structuri.
Heliul reprezintǎ “statorul” iar masa corpului cosmic, ”rotorul” acestor generatori de gravitaţie. Acest complex gravitaţional a fost denumit Accelerator Natural de Particule –ANP. Pentru cǎ se genereazǎ şi alte particule elementare în afarǎ de gravitoni.
Se pune problema :de ce nu putem vizualiza şi descrie aceşti gravitoni?
Foarte simplu, pentru cǎ reprezintǎ o structurǎ compozitǎ, bosoni “armaţi” cu fotoni de înaltǎ energie şi lungime de undǎ foarte micǎ. Un graviton trebuie sǎ arate aproximativ ca un sistem solar în miniaturǎ. Posedǎ o energie apreciabilǎ (prin fotoni), sarcinǎ electricǎ aproape neutrǎ. Campul gravitaţional al Terrei are caracter pulsatoriu, aşa cum orice ANP are caracter pulsatoriu datoritǎ poziţiei reţelelor de He metalic înainte şi dupǎ emisia unor unde gravitonice. Tot aşa se explicǎ faptul cǎ gravitonii nu interacţioneazǎ vizibil cu alte particule elementare chiar dacǎ au un caracter de undǎ-corpuscul.
În timp, energia fotonilor cuplaţi bosonului scade,gravitonii îmbǎtranesc şi în final sunt anihilaţi de electroni. Tot aşa, putem explica foarte pertinent,excedentul de fotoni din spectrul u.v. (de 400 de ori mai numeroşi) decât ceilalţi fotoni în Univers, ei reprezentând fotonii pierduţi din structura gravitonilor îmbatraniţi sau anihilaţi.
Putem specula mai departe faptul cǎ presupusele gǎuri negre din Univers nu sunt altceva decât puncte de rupturǎ a simetriei dintre materie şi energie cu producere de fluctuaţie cuanticǎ a spaţiului-timp. Ele duc în final la crearea unei breşe în continuum-ul spaţiu-timp, un “scurt-circuit” între diverse zone ale Universului sau la crearea unor noi corzi spaţio-temporale pe care se desfaşoarǎ manifestǎrile materiei şi energiei.
Este cert cǎ aceste turbioane centro-galactice (gǎurile negre), nu sunt nişte cǎpcǎuni cosmici ci dimpotrivǎ creeazǎ mişcarea spre “apex”, produc aglutinarea materiei (He si H,în principal), creeazǎ galaxii, sisteme solare şi alte structuri macrocosmice în Univers. Aceste aşa-zise gǎuri negre nu sunt altceva decât “motoarele” care genereazǎ câmpul energiei libere prezis de Nicola Tesla, fiind deci Acceleratoare Galactice de Particule Elementare. Ele constituie în acelaşi timp factorul primordial al genezei macrostructurilor celeste. În viziunea Teoriei Câmpului Celest, aceste presupuse gǎuri negre consumǎ gravitaţie. Nu pot produce gravitaţie decât în mod indirect prin rolul esenţial în aglutinarea materiei cǎtre un apex imaginar. Acel apex imaginar nu este altceva decât un alt câmp al Universului.
Dr. Aurel Furtună s-a născut la data de 7 februarie 1955 şi locuieşte în Slatina. Este specializat în pneumologie şi efectuează cercetare medicală. De asemenea, aria sa de interes este foarte largă, fiind interesat în mod special de legile fundamentale ale Fizicii şi Cosmologie, având dorinţa să contribuie în aceste doemnii cu idei originale.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: