Savanţii au descoperit hormonul secretat de creier care provoacă arderea grăsimilor
Cercetătorii de la The Scripps Research Institute au reuşit să descopere cu ajutorul experimentelor hormonul care duce la arderea grăsimilor, relatează Science Daily.
Supriya Srinivasan, asistent al TSRI, a dezvăluit că „ştiinţa de bază a rezolvat un mister interesant”.
Studiile precedente au arătat că neurotransmiţătorul numit serotonină poate duce la arderea grăsimilor. Totuşi nimeni nu ştie exact cum. Pentru a afla răspunsul la această întrebare, cercetătorii au experimentat pe viermi cilindrici numiţi C. elegans, care sunt deseori folosiţi ca modele în experimentele biologice. Aceşti viermi au un sistem metabolic mai simplu ca al oamenilor, dar sistemul lor nervos produce multe dintre moleculele neurotransmiţătoare pe care le produce şi creierul uman. Acest lucru a condus la ideea că rezultatele acestui studiu sunt relevante pentru oameni.
Cercetătorii au şters gene din C. elegans pentru a vedea dacă pot întrerupe calea dintre serotonina secretată de creier şi procesul de ardere al grăsimilor. După ce au testat o genă după alta, au ajuns la gena pentru hormonul neuropeptid pe care l-au numit FLP-7.
Consultând literatura de specialitate, au observat că versiunea la mamifere a FLP-7 era Tachykinin, care a fost identificată acum 80 de ani ca peptida care declanşează contracţia musculară atunci când ajunge în intestinele porcului.
Următoarea etapă a studiului a arătat că într-adevăr FLP-7 era direct legată de nivelul de serotonină din creier. FLP-7 era într-adevăr secretată de neuroni, iar cu ajutorul unei proteine roşii fluorescente folosită pe post de colorant au observat cum FLP-7 s-a deplasat prin sistemul circulator pentru a porni procesul din intestine de ardere al grăsimilor.
Lavinia Palamiuc, cercetătoarea care a condus acest studiu, susţine că, „pentru prima dată, cercetătorii au găsit un hormon secretat de creier care stimulează în mod particular metabolismul, fără vreun efect asupra consumului de hrană”.
Drept urmare, procesul este acesta: un circuit neural în creier produce serotonină ca răspuns la un stimul extern, spre exemplu existenţa hranei. Acest lucru semnalează un alt set de neuroni care produc FLP-7. Apoi FLP-7 activează un receptor în celulele intestinale, iar intestinele transformă grăsimea în energie.
În ultima fază, cercetătorii au vrut să vadă efectele secundare ale manipulării nivelului hormonului FLP-7. Deşi în cazul serotoninei efectele sunt adverse şi diverse, de la apetit la comportament sexual, creşterea nivelului de FLP-7 duce doar la creşterea metabolismului.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Alimentele minune care ajută la arderea grăsimilor. Cele mai mari mituri legate de slăbit, demontate
A fost descoperit un nou hormon! Ar putea fi acesta „leacul” diabetului? (VIDEO)