Savanţii au creat un hibrid între om şi porc. ”Este ceva ce nu facem cum trebuie”

28 01. 2017, 00:00

This browser does not support the video element.

Embrionul a fost distrus înainte ca acest animal să se nască.

Oamenii de ştiinţă au scris o lucrare în publicaţia ştiinţifică Cell conform căreia au reuşit să creeze un embrion de porc care să conţină celule umane, scrie Independent.

Acest demers a fost mai dificil decât era aşteptat. Chiar după decenii de încercări, cercetătorii se luptă să facă celulele stem să devină celule mature funcţionale, iar în cazul ţesuturilor 3D şi a organelor este incomparabil mai greu.

Dr. Izpisua Belmonte, care a participat la acest proiect, spune că „este ca şi cum ai încerca să faci un duplicat după o cheie. Duplicatul pare aproape la fel, dar când ajungi acasă, nu deschide uşa. Este ceva ce nu facem cum trebuie. […] Credeam că a creşte celule umane într-un animal va fi mult mai rodnic. Mai avem încă multe de învăţat despre dezvoltarea timpurie a celulelor”.

Această cercetare a fost doar unul dintre primii paşi pentru a vedea dacă într-adevăr acest procedeu funcţionează. „Acum că ştim că răspunsul este da, următoarea noastră provocare este de a îmbunătăţi eficienţa şi de a ghida celulele umane în formarea unui anumit organ în porci”.

Experţii au început prin a crea un hibrid între un şobolan şi şoarece care a fost făcut prin introducerea de celule de şobolan în embrioni de şoarece. Acest demers a avut succes, iar în 2010 un şoarece avea ţesut pancreatic format din celule de şobolan. Acest lucru poate funcţiona atunci când se folosesc diverse metode de editare a genelor pentru a şterge gene specifice importante pentru crearea organelor, în timp ce embrionul este într-o etapă a dezvoltării. Apoi au fost injectate celulele de şobolan iar embrionii le-au folosit pentru a umple golurile.

Jun Wu, un om de ştiinţă care a participat la acest proiect, dezvăluie că „celulele de şobolan au o copie funcţională a genelor de şoarece care au fost eliminate, aşa că cele de şobolan vor ocupa nişele lăsate libere. […î Pe măsură ce organele cresc, celulele de şobolan sunt folosite acolo unde cele de şoarece nu există, drept urmare au creat ţesuturi din care este formată inima, ochiul sau pancreasul”.

Aceeaşi tehnică a fost folosită şi în cazul combinării celulelor de porc şi de om.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cercetătorii au identificat sute de „gene străine” care nu provin de la strămoşii noştri

Premieră mondială! Gene modificate printr-o metodă revoluţionară, testate pe oameni

Descoperire ştiinţifică majoră despre gene, în urma banilor strânşi în campania Ice Bucket Challenge

Inteligenţa copiilor e scrisă în gene