Dacă ar funcţiona, fuziunea nucleară ar oferi energie nelimitată şi 0 emisii de carbon. Problema constă în „dacă ar funcţiona”. Sunt multe astfel de centrale experimentale, precum Wendelstein 7-X (numit şi stelarator) din Germania sau ITER din Franţa, cu reactorul numit şi tokamak, având design-uri diferite.
Energia prin fuziune nucleară se bazează pe aceeaşi reacţie ca cea de pe Soare, când fuzionează atomi precum heliu şi hidrogen. Atomul rezultat în urma fuziunii este mai uşor, iar diferenţa de masă este convertită în energie.
Dificultatea constă în a face doi atomi să fuzioneze, pentru că necesită o temperatură de milioane de grade. Materia se transformă în plasmă care este ţinută de un câmp magnetic (pentru că niciun material protector nu ar rezista la o astfel de temperatură). Este însă dificil de a menţine acest câmp magnetic asupra unui material atât de instabil.
Matthew Hole, cercetător al Plasma Research Laboratory de la Universitatea Naţională din Australia, spune că cele două modele, W7-X şi ITER, sunt complementare, dar tehnologia care stă la baza lor este identică: ambele folosesc sisteme externe de încălzire şi, de asemenea, folosesc o turbină de aburi care generează energia electrică, în urma descărcărilor de energie produse de fuziune.
Este, însă, prea devreme pentru a spune care model va fi cel rentabil, dar competiţia, şi chiar colaborarea între cele două sisteme, va fi benefică pentru a vedea cu exactitate ce funcţionează şi ce nu funcţionează, astfel contribuind cu o înţelegere crucială asupra noilor descoperiri şi direcţia noilor experimente. Acum, odată cu apariţia reactorului extrem de promiţător W7-X al Germaniei, se pot elabora noi serii de cercetări şi, de asemenea, creşte diversitatea ideilor cu privire la procesul de fuziune nucleară şi a construcţiei de reactoare mai eficiente.
Sursa: Science Alert
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Testele confirmă: Reactorul masiv de fuziune nucleară al Germaniei funcţionează