Astronomii au descoperit o „umflătură” uriaşă în atmosfera lui Venus
Cercetătorii au observat o „umflătură” masivă formată din nori în atmosfera lui Venus, ceea ce este surprinzător având în vedere faptul că a rezistat furtunilor şi a vânturilor care au o viteză mai mare ca rotaţia planetei.
Speculaţia lor este că această structură cu o lungime de 10.000 de kilometri şi o înălţime de 4.500 de metri faţă de suprafaţa lui Venus este rezultatul unor unde de gravitaţie. Să nu se confunde cu undele gravitaţionale. Undele de gravitaţie sunt reprezentate de norii care urcă şi coboară în funcţie de relief.
În imaginea de mai jos captată cu infraroşu, se observă un arc de cerc de la polul nord la polul sud al planetei. Aceste imagini au fost obţinute de la sonda japoneză Akatsuki în luna decembrie. Această undă a ţinut patru zile, în condiţii de vânt cu o viteză de 359 km/h. Apoi a dispărut la fel de brusc cum a apărut.
Credit: JAXA/Taguchi et. al., 2017
Sonda europeană Venus Express a mai surpins asemenea fenomene în cei zece ani de observaţii, iar următoarea misiune a cercetătorilor este să explice acest fenomen.
Echipa care coordonează sonda Akatsuki spune că aceste unde sunt unde de gravitaţie, după cum arată toate dovezile. Nimeni nu a putut prezice dimensiunea imensă a acesteia. „Studiul actual arată dovezi directe ale existenţei de unde de gravitaţie staţionare şi arată mai departe că astfel de unde de gravitaţie staţionare pot fi la o scară foarte mare – probabil cele mai mari observate vreodată în sistemul nostru solar”.
Credit: ESA
Improbabilitatea apariţiei acestor unde masive survine în urma particularităţilor planetei Venus, care are nori groşi de acid sulfuric care se mişcă mult mai repede ca rotaţia planetei. Rotaţia planetei este extrem de lentă – o zi pe Venus durează mai mult decât îi ia planetei să facă o rotaţie completă în jurul Soarelui. Acest fenomen se numeşte super-rotaţie şi face ca întreaga atmosferă superioară să semene cu un amalgam de nori foarte rapizi – ceea ce face ca o undă staţionară să stea deasupra acestor nori o imagine cel puţin bizară.
Cercetătorii sugerează că tocmai aceste vânturi au cauzat formarea undei de gravitaţie imense, alături de relieful muntos al planetei, dar nu explică înălţimea extrem de mare de 4,5 km.
Sunt încă multe necunoscute, unele chiar generale, inclusiv cum această super-rotaţie s-a produs de la început.
Sursa: Science Alert
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Este posibil ca Venus să fi fost locuită vreodată? Ce au găsit cercetătorii
Fenomen astronomic spectaculos. Când va avea loc „întâlnirea” dintre Venus şi Jupiter