Neanderthalii sunt foarte apropiaţi de oameni, dar o particularitate iese în evidenţă
Evoluţia înţelegerii speciei Homo neanderthalensis este cel puţin interesantă. La sfârşitul secolului al XIX-lea, perspectiva asupra speciei de hominid a fost cimentată de descoperirea scheletului de la La Chapelle aux Saints.
Găsit în 1908, scheletul de la La Chapelle, care a aparţinut unui individ bătrân, prezenta artrită în stare avansată şi maxilar fără dinţi. Acestea au fost interpretate ca nişte caracteristici ale speciei şi în 1911, Marcellin Boule a schiţat o reconstrucţie a hominidului care s-a dovedit a fi dificil de ignorat sau uitat. Abia la sfârşitul secolului XX, savanţii au reevaluat aspectul neanderthalilor.
Rămăşitele descoperite în La Chapelle. Credit: Creative Commons
Cercetările de la sfârşitul secolului trecut şi cele mai recente din acest secol au arătat că neanderthalii sunt mult mai apropiaţi de specia umană, existând chiar compatibilitate sexuală în Pleistocenul mediu, la începutul speciei Homo sapiens, acum 150.000 de ani. Acest lucru se aplică cel puţin în regiunea Levant, acolo unde a fost făcută descoperirea.
Mulţi paleoantropologi nu mai folosesc denumirea de Homo neanderthalensis în lucrările academice, o dată pentru lungimea ridicolă a numelui şi pentru diferenţele nesemnificative faţă de noi.
O necunoscută rămâne faptul că mulţi indivizi prezintă multe urme de leziuni. Este bine cunoscut faptul că aceştia trăiau în condiţii vitrege, dar se poate spune de asemenea că există o particularitate a speciei care le face susceptibile la boli?
Sursa: HeritageDaily
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: