Dovezi ale existenţei găurilor negre supermasive, descoperite în apropierea Căii Lactee
Astronomii au descoperit dovezi ale existenţei unor găuri negre imense în centrul a două galaxii din apropierea noastră, notează The Guardian. Una dintre ele galaxia NGC 1448 şi se află la 38 de milioane ani lumină faţă de Calea Lactee. A doua, IC 3639, se află la 170 de milioane de ani lumină. Ambele sunt clasificate ca galaxii ,,active” care emit un nivel mare de radiaţii.
În fiecare caz, găurile negre se află în spatele norilor formaţi din gaze şi praf. Cercetătorii consideră că în mijlocul tuturor galaxiilor imense se află găuri negre suoermasive, majoritatea fiind însă ascunse.
Găurile negre sunt locuri în care gravitaţia este atât de puternică încât captează lumina şi distorsionează timpul şi spaţiul. Acestea pot fi detectate cu ajutorul emisiilor de radiaţii obţinute de la obiectele care pătrund în interiorul lor.
Găurile negre ascunse au fost descoperite de observatorul Nustar al NASA. Cercetătorii britanici de la universităţile din Durham şi Southampton au realizat analize asupra informaţiilor furnizate de Nustar. Ady Annuar, din cadrul Universităţii din Durham, a declarat că ,,aceste găuri negre sunt relativ aropiate de Calea Lactee, dar au rămas ascunse până acum”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: