Home » Știință » O nouă dovadă a existenţei vieţii pe Marte a fost găsită recent – VIDEO

O nouă dovadă a existenţei vieţii pe Marte a fost găsită recent – VIDEO

O nouă dovadă a existenţei vieţii pe Marte a fost găsită recent – VIDEO
Publicat: 20.12.2016
Curiosity a găsit elementul în craterul Gale şi l-a identificat folosind instrumentul cu laser numit Chemistry and Camera.

Curiosity a găsit pentru prima dată bor pe suprafaţa planetei Marte, indicând posibilitatea ca planeta să fi avut apă capabilă să susţină viaţa, aşa cum susţine echipa de cercetători de la Los Alamos National Laboratory din New Mexico care a participat la acest studiu.

Borul este un indicator chimic pentru apa evaporată, iar pe Marte a fost găsit în sulfatul de calciu din filoane. Acest lucru indică faptul că apa de la suprafaţa planetei era între 0 şi 60 de grade Celsius cu un pH neutru, condiţiile optime pentru existenţa vieţii.

Curiosity a găsit elementul în craterul Gale şi l-a identificat folosind instrumentul cu laser numit Chemistry and Camera. Totuşi, este nevoie de mai multe teste pentru a identifica cu exactitate cum a ajuns borul în acel loc, mai ales în condiţiile în care acest element nu s-a mai găsit şi în alte locuri unde a existat apă.

Pentru a cunoaşte cu exactitate provenienţa elementului bor, cercetătorii trebuie să cunoască toată geologia zonei. Este posibil ca elementul să fi fost transportat, iar locaţia originală să fie încă necunoscută. În lipsa altor informaţii, echipa se află în imposibilitatea de a schiţa orice teorie cu privire la existenţa borului.

Studiul a fost prezentat la un simpozion al American Geophysical Union din San Francisco, dar nu a fost publicat într-o revistă de specialitate, fiind abia la fazele incipiente.

Sursa: Science Alert

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Eşecul europenilor în drumul spre Marte. Sonda de aterizare Schiaparelli a fost descoperită pe suprafaţa planetei Marte de către NASA

NASA a a făcut publice noi imagini de pe suprafaţa planetei Marte. În acestea este surpins şi locul în care s-a prăbuşit sonda de aterizare Schiaparelli a ESA – Galerie Foto

O nouă imagine de pe Marte provoacă controverse puternice. ”Demonstrează dispariţia macabră a extratereştrilor”

ExoMars se pregăteşte de marea aterizare pe Marte. Care este scopul principal al misiunii

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Poți să-ți schimbi personalitatea? Ce a aflat o jurnalistă după un an de „reprogramare” a propriei persoane
Poți să-ți schimbi personalitatea? Ce a aflat o jurnalistă după un an de „reprogramare” a propriei persoane
Lumea va folosi mai puțin petrol după tarifele lui Trump
Lumea va folosi mai puțin petrol după tarifele lui Trump
Chatboții cu personalitate umană – noii „parteneri” virtuali care ajută oamenii să navigheze prin relații și emoții
Chatboții cu personalitate umană – noii „parteneri” virtuali care ajută oamenii să navigheze prin relații și emoții
Alergiile la polen se agravează în Europa: ce le provoacă și de ce devin tot mai frecvente
Alergiile la polen se agravează în Europa: ce le provoacă și de ce devin tot mai frecvente
Un nou studiu dezvăluie că inegalitatea socială exista încă din preistoria umană
Un nou studiu dezvăluie că inegalitatea socială exista încă din preistoria umană
Papa Francisc și arta subversivă: tatuaje, rock și filmul „Spotlight”
Papa Francisc și arta subversivă: tatuaje, rock și filmul „Spotlight”
Criza climatică a triplat durata valurilor de căldură din oceane
Criza climatică a triplat durata valurilor de căldură din oceane
Calea către papalitate. Care sunt cerințele necesare pentru a deveni papă?
Calea către papalitate. Care sunt cerințele necesare pentru a deveni papă?
Mentorii necunoscuți ai celui ce avea să fie Papă. Cine l-a influențat pe Francisc?
Mentorii necunoscuți ai celui ce avea să fie Papă. Cine l-a influențat pe Francisc?
Reformele și moștenirea Papei Francisc. Ce va rămâne după fostul Suveran Pontif în Biserica Catolică?
Reformele și moștenirea Papei Francisc. Ce va rămâne după fostul Suveran Pontif în Biserica Catolică?
Ilinca și George Simion, secretele și poveștile celui mai controversat cuplu din politica românească | Ediție Specială „Altceva cu Adrian Artene”
Ilinca și George Simion, secretele și poveștile celui mai controversat cuplu din politica românească | Ediție Specială ...
Cum poate postul intermitent să se transforme într-un pericol pentru sănătate?
Cum poate postul intermitent să se transforme într-un pericol pentru sănătate?
Test de cultură generală. Ce mănâncă moliile?
Test de cultură generală. Ce mănâncă moliile?
Cercetătorii au descoperit de ce ploile de meteori sunt atât de imprevizibile
Cercetătorii au descoperit de ce ploile de meteori sunt atât de imprevizibile
Dezertare în masă în Rusia. Câți soldați au reușit să fugă?
Dezertare în masă în Rusia. Câți soldați au reușit să fugă?
Cel mai bătrân astronaut american a revenit pe Pământ după 220 de zile în spațiu
Cel mai bătrân astronaut american a revenit pe Pământ după 220 de zile în spațiu
China avertizează țările care vor să încheie acorduri cu SUA: „Vom lua contramăsuri”
China avertizează țările care vor să încheie acorduri cu SUA: „Vom lua contramăsuri”
Astăzi se împlinesc 121 ani de la naşterea omului care a dat lumii bomba atomică. Cinci inventatori care au ajuns să-şi regrete creaţiile
Astăzi se împlinesc 121 ani de la naşterea omului care a dat lumii bomba atomică. Cinci inventatori care au ajuns să-şi ...