În PREMIERĂ, celulele vii au reuşit să formeze legături de carbon şi silicon. Descoperirea dovedeşte posibilitatea existenţei vieţii pe alte planete

28 11. 2016, 09:16

Deşi chimiştii au reuşit să obţină anterior legături de silicon şi carbon, care se regăsesc în orice lucru din mediul înconjurător, de la vopsea, semiconductori şi ecranele computerelor, până acum acestea nu au fost descoperite în natură. Noile celule îi vor ajuta pe cercetători să înţeleagă posibilitatea unei vieţi bazate pe silicon în alte părţi ale Universului.

După oxigen, siliconul este cel mai abundent element de pe scoarţa terestră, însă acesta nu intervine în viaţa biologică de pe Pământ. De asemenea, siliconul şi carbonul au aceiaşi compoziţie chimică.  Una dintre cele mai importante trăsături ale carbonului şi siliconului este reprezentată de faptul că pot crea legături prin intermediul a patru atomi în acelaşi timp. Ceea ce înseamnă că se pot lega între ele pentru a crea lanţuri de molecule care sunt necesare pentru formarea bazelor vieţii, aşa cum există şi astăzi, cu ajutorul ADN-ului.

,,Nicio creatură vie nu poate realiza legături de silicon şi carbon, deşi siliconul este atât de abundent ,” a declarat cercetătoarea Jennifer Kan, din cadrul Caltech. 

Kan, împreună cu echipa sa, au reuşit să convingă celulele vii să formeze legături de carbon şi silicon. În condiţiile propice, aceste legături se pot forma în natură. 

Cercetătorii au început prin izolarea unei proteine care apare în mod natural în bacteria Rhodothermus marinus ce se regăseşte în gheizerele din Islanda. După ce au izolat proteina numită enzima c citocrom, au inserat gena în bacteria E-coli deoarce aceasta putea facilita producţia de legături de carbon şi silicon în interiorul unei celule vii. Primele încercări au eşuat, dar după ce au transformat gena într-o anumită zonă a genomului E-coli, operaţiunea a reuşit. 

,,După trei runde de mutaţii, proteina putea forma legături de silicon şi carbon de 15, mai eficient decât alţi catalizatori sintetici,” a declarat Aviva Rutkin, una dintre cercetătoare. 

Testele lor dovedesc faptul că formele de viaţă s-ar putea baza parţial pe silicon. 

Sursa: Science Alert

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

93 la sută dintre pacienţii cu leucemie au intrat în remisie după imunoterapie. ”Acesta este doar începutul. Pare fantastic”
 
Ţestutul adipos, cheia pentru dezvoltarea ingineriei genetice şi a celulelor stem programate – FOTO
 
Reuşită uriaşă la Harvard: prima inimă perfect funcţională creată în laborator
 
Cum vom putea încărca telefoanele mobile la soare