Home » Știință » Autobiografia lui Darwin. Când era mic se ruga la Dumnezeu

Autobiografia lui Darwin. Când era mic se ruga la Dumnezeu

Autobiografia lui Darwin. Când era mic se ruga la Dumnezeu
Publicat: 22.11.2016
Volumul "Viaţa mea" – autobiografia lui Charles Darwin, fondatorul teoriei evoluţioniste, a fost tradus în limba română. În carte autorul afirmă că-i cerea lui Dumnezeu, când era copil, să-l ajute să alerge mai repede.

„Îmi amintesc că la începutul vieţii mele de şcolar trebuia să alerg foarte repede pentru a nu întârzia, iar deoarece eram un bun alergător, de obicei ajungeam la timp. Dar când nu eram încredinţat că aveam să ajung la timp, mă rugam foarte sincer la Dumnezeu să mă ajute. Şi îmi amintesc foarte bine că puneam izbânda mea pe seama rugăciunilor, şi nu a faptului că alergam repede, încât mă minunam cât de prompt eram ajutat”, povesteşte, oarecum amuzat, omul de ştiinţă, conform scrierilor sale, adunate în acest volum autobiografic.

Editura Herald a lansat volumul „Viaţa mea” – Autobiografia lui Charles Darwin (o traducere de Marian Stan după „The life and letters of Charles Darwin”, o carte editată de fiul său, Francisc Darwin), care face parte din colecţia „Autobiografia”. La evenimentul de lansare, care a avut loc în cadrul târgului Gaudeamus, vineri, 18 noiembrie, moderat de Sorin Lucaci, au fost invitate Anca Irina Ionescu, traducatoarea colecţiei şi Ioana Socolescu, redactor de carte al editurii şi coordonatorul colecţiei „Autobiografia”.

– Ioana Socolescu: Mi-a devenit foarte simpatic

„Aveam cu siguranţă o percepţie greşită despre Charles Darwin – ca fiind un fel de ‘geek’, cum am spune astăzi…un fel de savant interiorizat, foarte orgolios cu propria muncă şi în raport cu ceilalţi savanţi, un om poate uşor plicticos. Şi am avut o foarte mare surpriză când am făcut cunoştiinţă cu autobiografia lui şi mi-a devenit foarte simpatic. L-a umanizat, pur şi simplu”.

– Anca Irina Ionescu şi-a amintit un pasaj din carte, referitor la o întamplare din viaţa acestuia.

Aceasta a povestit un pasajul spunând că Darwin a făcut o descoperire privind lumea plantelor, însă acel fapt era deja cunoscut. Povestind unuia dintre cunoscuţii lui, persoana respectivă l-a ascultat până la capăt, l-a felicitat pentru descoperire, spunându-i apoi ca informaţia nu e nouă, ci se cunoştea deja, dar că este în intregime meritul său faptul că a aflat acele informaţii pe cont propriu – „Şi iată, cei care au copii e bine să tragă o învăţătura: copilul trebuie întotdeuna încurajat, chiar dacă ceea ce spune el, nouă ni se pare naiv, arhicunoscut. Pentru el este ceva absolut nou. Copil descoperă lumea. Iar adolescentul Darwin a descoperit o lume de unul singur şi toate descoperirile lui au fost foarte temeinice şi profund motivate psihologic”, a mai afirmat aceasta.

De la momentul scrierii sub formă de manuscris a cercetării ştiinţifice „Originea speciilor” şi până la publicare a existat o perioadă de 20 de ani, potrivit afirmaţiilor moderatorului Sorin Lucaci. Întrebată fiind despre motivul acestei amânări, părerea traducătoarei a fost faptul că această reţinere a lui Darwin a fost cauzată de faptul că acesta era „extraordinar de riguros”.

– Anca Irina Ionescu: A vrut să arate prin ‘Originea speciilor’ şi ‘Originea omului’ că oamenii sunt egali –

„Pentru el această problemă a egalităţii oamenilor era fundamentală, mai ales într-o perioadă în care aboliţionismul era în ascensiune şi în se încerca să se spună că negrii n-ar fi aceeaşi rasă cu albii şi că nu e cazul să fie egali. Ori el a vrut să dovedeasca contrariul (…) şi că oamenii se nasc egali. Oamenii sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu, deşi el nu era chiar foarte credincios, ba dimpotrivă”, a mai afirmat Anca Irina Ionescu despre Darwin.

De asemenea, traducătoarea Anca Irina Ionescu a explicat, în cadrul evenimentului de lansare, de ce consideră că autobiografia lui Darwin este scrisă cu sinceritate, afirmând: „Autobiografia lui Darwin constă în mai multe însemnări pe care el le-a scris cu intenţia de a le lăsa familiei. Asta e foarte interesant pentru că foarte multe biografii sunt scrise fără a exista intenţia de a fi publicate. Şi atunci ne aflăm în faţa acestei situaţii deosebite: sunt gânduri intime ale persoanei respective pe care nu ştim dacă el le-a destinat şi altora sau le-a consemnat doar pentru el şi pentru cei apropiaţi lui”.

Alte detalii despre carte puteţi ciţi aici: https://www.edituraherald.ro/autobiografia-lui-darwin-detail#.WDLgP7D_rcs. Iar informaţii despre viaţa omului de ştiinţă şi imagini cu acesta puteţi accesa în articolul „Charles Darwin era, în realitate, un om modest” (http://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/charles-darwin-era-in-realitate-un-om-modest-3865768).

Charles Robert Darwin (1809-1882), naturalist şi geolog britanic, şi-a dobândit faima în urma contribuţiei aduse la ştiinţa evoluţiei. Interesul timpuriu pe care l-a manifestat faţă de natură l-a făcut să-şi neglijeze studiile medicale începute la Edinburgh. Voiajul său de cinci ani făcut la bordul corăbiei Beagle i-a creat reputaţia de geolog eminent, iar publicarea jurnalului sau de călătorie i-a adus popularitate.

În 1859, Charles Darwin şi-a publicat propria teorie asupra evoluţiei, însoţită de dovezi hotărâtoare, în volumul „Originea speciilor”. Este considerat una dintre cele mai infuente persoane din istorie.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Istoria fascinantă a submarinelor. De la minunea de lemn a lui Cornelis Drebbel la titanii nucleari
Istoria fascinantă a submarinelor. De la minunea de lemn a lui Cornelis Drebbel la titanii nucleari
Cornelis Drebbel: geniul uitat care „a scris” viitorul. Inventatorul submarinului navigabil, al termostatului și mașinii de tip perpetuum mobile
Cornelis Drebbel: geniul uitat care „a scris” viitorul. Inventatorul submarinului navigabil, al termostatului și mașinii ...
Val Kilmer: „Am jucat pentru public, nu pentru profit”. Top Gun, Batman Forever, Tombstone, The Doors
Val Kilmer: „Am jucat pentru public, nu pentru profit”. Top Gun, Batman Forever, Tombstone, The Doors
Vincent van Gogh, geniul chinuit din spatele a 900 de capodopere. 10 fapte despre „Nebunul cu părul de foc”
Vincent van Gogh, geniul chinuit din spatele a 900 de capodopere. 10 fapte despre „Nebunul cu părul de foc”
(P) Sezonul cald se apropie – Când trebuie să înlocuim anvelopele de iarnă cu cele de vară?
(P) Sezonul cald se apropie – Când trebuie să înlocuim anvelopele de iarnă cu cele de vară?
Test de cultură generală. Câți genunchi are un păianjen?
Test de cultură generală. Câți genunchi are un păianjen?
„Podcast cu Prioritate” #71 by ProMotor: Dialog cu Alin Ionescu (Mașinistul) despre Salonul Retromobile Paris 2025
„Podcast cu Prioritate” #71 by ProMotor: Dialog cu Alin Ionescu (Mașinistul) despre Salonul Retromobile Paris 2025
NASA urmărește cu atenție „o adâncitură uriașă” în câmpul magnetic al Pământului
NASA urmărește cu atenție „o adâncitură uriașă” în câmpul magnetic al Pământului
OpenAI a avut cea mai mare sesiune de strângere de capital organizată vreodată pentru un start-up
OpenAI a avut cea mai mare sesiune de strângere de capital organizată vreodată pentru un start-up
Erupție de magmă vulcanică în apropiere de capitala Islandei
Erupție de magmă vulcanică în apropiere de capitala Islandei
Gestul unui pasager deasupra Oceanului Indian a întors un avion din drum
Gestul unui pasager deasupra Oceanului Indian a întors un avion din drum
SOS – 3 puncte, 3 linii, 3 puncte. În urmă cu 153 de ani a murit inventatorul codului Morse
SOS – 3 puncte, 3 linii, 3 puncte. În urmă cu 153 de ani a murit inventatorul codului Morse
Ce temperaturi aduce luna aprilie în România? Estimările meteorologilor
Ce temperaturi aduce luna aprilie în România? Estimările meteorologilor
Cele mai slabe vânzări pentru Tesla în Franța din 2021 încoace
Cele mai slabe vânzări pentru Tesla în Franța din 2021 încoace
A fost dezvoltat un test de sânge care detectează Alzheimer, dar și progresul bolii
A fost dezvoltat un test de sânge care detectează Alzheimer, dar și progresul bolii
Oamenii vor fi cu 40% mai săraci dacă Pământul se încălzește cu 4 grade Celsius
Oamenii vor fi cu 40% mai săraci dacă Pământul se încălzește cu 4 grade Celsius
Descoperire „senzațională” într-unul dintre cele mai faimoase situri paleolitice din lume
Descoperire „senzațională” într-unul dintre cele mai faimoase situri paleolitice din lume
Angus Young, cel mai mișto școlar al rock-ului. Co-fondatorul megatrupei AC/DC
Angus Young, cel mai mișto școlar al rock-ului. Co-fondatorul megatrupei AC/DC