Primul IMPLANT în creier din lume. Astfel s-a creat şi un sistem de citire a gândurilor
Noul implant, care funcţionează cu ajutorul unei interfeţe computerizate, o va ajuta să se exprime – îi oferă posibilitatea de a comunica cu ceilalţi oameni fără a fi nevoie de asistenţă medicală.
„Este o premieră!”, a semnalat Nick Ramsay, neurochirurg. „Este vorba despre un întreg sistem implantabil care nu are nevoie de un expert pentru a funcţiona”, a adăugat acesta.
Hanneke de Brujine a fost diagnosticată cu scleroză laterală amiotrofică în 2008, iar curând celulele nervoase au dispărut complet. În decurs de 2 ani, a devenit incapabilă să respire fără ajutorul unui ventilator, nu a mai putut vorbi şi nu s-a mai mişcat. Înaintea de implantarea acesui sistem, a fost ajutată de către un altul, care urmărea mişcarea ochilor săi şi îi oferea posibilitatea de a alege cuvintele de pe ecranul unui computer pentru a se putea expima. Însă, trei persoane din cele care suferă de această afecţiune îşi pierd capacitatea de a îşi mişca ochii. Tocmai de aceea, Ramsay a încercat să creeze un sistem care să nu necesite mişcări fizice, iar asta înseamnă un singur lucru: un sistem de citire a gândurilor.
Acest sistem este implantat chirurgical în creier, iar doi electrozi sunt plasaţi în cortexul motor al creierului, cel care controlează mişcările. Locul exact al plasării acestor electrozi este crucial: unul trebuie să fie poziţionat în partea creierului care este responsabilă cu mişcarea mâinii drepte, iar celălat în locul care este pus în mişcare când vrei să numeri invers. Aceşti electrozi sunt conectaţi printr-un transmiţător implantat în pieptul pacientei, iar acesta este capabil să comunice prin intermediul wireless-ului cu un program de afişare care se află în faţa femeii. Atunci când Brujine se va uită la ecran, va vedea un pătrat care se mişcă peste litere, iar atunci când acesta este poziţionat peste o literă pe care doreşte să o utilizeze, trebuie să îşi imagineze că îşi mişcă mâna pentru a o putea alege.
Totuşi, sistemul a fost testat doar pe un pacient, aşa că în cazul următorului pacient nu se asigură succesul.
Sursa: Science Alert
Citeşte şi:
Creierul uman are “superviteza” de reactie
Putem cultiva un creier în laborator? Nu chiar, dar aproape…
Prima mana bionica controlata direct de sistemul nervos central